Corul de copii al parohiei românești din Valletta l-a colindat pe Președintele Maltei

Corul de copii al parohiei ortodoxe române din Valletta l-a colindat joi pe Președintele Maltei. A fost pentru a doua oară când copiii români au cântat colinde la Palatul Prezidențial din Malta.

Concertul a început cu o scurtă prezentare făcută de Părintele Paroh George-Alexandru Popescu, care a mulțumit cuplului prezidențial și a menționat că este foarte important ca acești copii să nu piardă graiul și obiceiurile străbune, dar în același timp să respecte cultura, limba și tradiția locală.

În continuare, Nicoleta Roventa și Anna Pânzariu, eleve române din școlile malteze, au prezentat obiceiul colindei la români.

Corul de copii al parohiei ortodoxe românești din Valletta l-a colindat pe Președintele Maltei joi, 22 decembrie 2022. Sursa foto: Theofania.ro

Recitalul a fost apoi susținut de copiii parohiei, originari din România și Republica Moldova. Îmbrăcați în ie românească, ei au cântat în limba română, malteză și engleză în fața Președintelui Maltei, George Vella, și a Primei Doamne a țării, Miriam Vella.

Doamna Preoteasă Andreea Popescu a povestit pentru Theofania.ro că cele trei colinde în limba malteză au fost o mare surpriză pentru gazde, Prima Doamnă a Maltei trădându-și emoția prin câteva lacrimi.

Corul de copii al parohiei ortodoxe românești din Valletta l-a colindat pe Președintele Maltei joi, 22 decembrie 2022. Sursa foto: Theofania.ro

După recital, Președintele Maltei le-a mulțumit copiilor și a precizat că ceea ce s-a întâmplat la eveniment reprezintă un model de integrare a unei comunități străine în Malta.

„Faptul că ă învățați limba malteză înseamnă că vreți să vă apropiați de populația malteză. Chiar și la școală învățați, vă jucați, vă distrați și vă amestecați cu alți copii, pot să spun că deja faceți parte integrantă din această comunitate”, le-a spus președintele copiilor.

„Părinții voștri lucrează în această comunitate pentru a construi economia, își plătesc impozitele respectând regulile, respectând legea și sunteți crescuți ca cetățeni ai acestei țări.”

Corul de copii al parohiei ortodoxe românești din Valletta l-a colindat pe Președintele Maltei, George Vella (foto sus), joi, 22 decembrie 2022. Sursa foto: Theofania.ro

„Îmi doresc ca multe alte comunități să facă la fel ca voi! Pentru că modul vostru este modul în care puteți crește împreună, să vă bucurați de viață împreună și să încercați să realizați ceea ce s-a spus în ultimul cântec: despre o lume pentru copii, acolo unde nu există durere și tristețe!Mulțumesc foarte mult.”

Președintele Maltei a postat ulterior pe Twitter câteva gânduri despre vizita copiilor români. „Eu și Miriam ne-am bucurat de recitalul minunat al copiilor ortodocși români care trăiesc în Malta, care ne-au cântat colinde în malteză, engleză și română la Palatul San Anton. Am subliniat că așa ne place să arate integrarea în Malta.”

George Vella a avut apoi o discuție lungă cu copiii, bucurându-se că aceștia frecventează școlile din Malta și că trăiesc în comunități mixte. Copiii au primit în dar dulciuri și au fost invitați la un bufet cu cu mâncare și răcoritoare, astfel încât ai petrecut o oră la Palatul Prezidențial din Valletta.

Corul de copii al parohiei ortodoxe românești din Valletta l-a colindat pe Președintele Maltei joi, 22 decembrie 2022. Sursa foto: Theofania.ro

Comunitatea românească din Malta i-a dăruit cuplului prezidențial, în semn de prețuire, o icoană pictată și o ie pentru Prima Doamnă a Maltei.

Excelența Sa, Lino Bianco, Ambasadorul Maltei în România, a participat la eveniment, fiind un mare admirator a României și un diplomat care a organizat numeroase evenimente alături de Parohia Ortodoxă Română din Valletta.

Corul de copii al parohiei ortodoxe române din Valetta este coordonat de Parohul George-Alexandru Popescu și Preoteasa Andreea Popescu.

Corul de copii al parohiei ortodoxe românești din Valletta l-a colindat pe Președintele Maltei joi, 22 decembrie 2022. Sursa foto: Theofania.ro

La recitatul de la reședința președintelui, copiii au fost acompaniați la acordeon de malteza Karen Vin Camileri. Colindele în limba malteză au fost pregătite de copii împreună cu Audrienne Fenech.

A fost pentru a doua oară când copiii români au colindat la Palatul Pezidențial, cu o pauză de un an cauzată de pandemie.


Corul de copii al parohiei ortodoxe românești din Valletta l-a colindat pe Președintele Maltei joi, 22 decembrie 2022. Sursa foto: Theofania.ro

Parohia Ortodoxă Română din Malta, cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, a fost înfiinţată în 7 aprilie 2014, la Valletta, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Italiei. Părintele George-Alexandru Popescu a devenit parohul comunității în data de 1 ianuarie 2020.

Sursa foto: Theofania.ro

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente