Azi poposim la Icușeni, pe tărâmurile sfințite de sihaștrii care se vor fi rugat, încă din secolul XVII, în codrii Voronei. Aici, într-un sătuc înfiripat pe dealurile altădată împădurite, există o modestă și gingașă bisericuță, tipică arhitecturii în lemn a Botoșanilor.
O călătorie spre Vorona, cunoscut leagăn de spiritualitate din ținutul Botoșanilor, seamănă cu o incursiune către lumea neîntinată a începuturilor, către acea lume rurală curată, neatinsă, către care adesea tânjim. Drumul dinspre Iași, croindu-și loc pe câmpia întinsă, nu aduce nimic spectaculos. Lucrurile se schimbă însă în apropierea orașului Botoșani, imediat ce drumul cotește spre stânga, către vestiții codri ai Voronei. Calea urcă abrupt, apoi coboară primejdios, desenând serpentine amețitoare. Sus, sus de tot, se zărește buza codrului. Un strașnic înveliș verde s-a așternut, haihui, peste tot, acoperind de cine știe când locurile acestea în tainele frunzișului des. În pântecele acestor codri, încă din veacurile XVI-XVII, s-au nevoit în rugăciune o seamă de sihaștri ruși, goniți de pe pământurile lor de baștină. Ei sunt cei despre care tradiția spune că au ridicat primul schit din acest leagăn de spiritualitate al Botoșanilor. De la Vorona, cotind spre dreapta, un kilometru de drum de țară face trecerea spre așezarea de la Icușeni, un sat pomenit în hrisoavele lui Alexandru cel Bun și păstrat, până astăzi, parcă în tiparele sale dintru început. Într-un petec de poieniță ce păstrează urme ale codrului secular de peste deal străbate timpul o pe cât de simplă, pe atât de frumoasă bisericuță de lemn. Albă ca laptele, cu ferestre minuscule, ca niște plăpânde portițe către Cer, caldă și primitoare asemeni unei căsuțe de demult. Parcă te-ai și aștepta ca din răcoarea ce răzbate dinăuntru să iasă o bunică blândă, să se așeze pe banca de lemn din față, să-și pună mâinile în poală și să te îmbălsămeze cu harul povestirii…
Aproape un sfert de mileniu de istorie
Însă aici, în căsuța asta văruită în alb, la umbra de veacuri a pădurii, cei de la Icușeni au venit să se roage, să-și asculte sufletele și să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în viețile lor. „Bisericuța își are începuturile odată cu cele ale vetrei mănăstirești de la Vorona. Legenda spune că în vechime călugării ar fi fost trimiși să facă o mănăstire acolo unde vor găsi izvorul pârâului Voronca. Însă, de la Siret venind, în loc să facă la dreapta, au cotit spre stânga, ajungând aici. Și au făcut această bisericuță”, povestește pr. Adrian Secrieru, parohul de la Icușeni. Legenda este întărită și de documentele istorice care atestă faptul că primii călugări veniți din Rusia pe aceste meleaguri au cumpărat moșia Icușeni. Cu ajutorul arhimandritului Rafail, starețul Mănăstirii Vorona, la 1780 a fost ridicată această bisericuță, ce a slujit satului până spre anul 1970.
Stilul arhitectural
Lăcașul cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este construit cu lemn „de pe loc”, din bârne de stejar cioplite în bardă și încheiate la colțuri în cheotori. Temelia este din piatră de râu. Acoperișul, de șindrilă, a fost înlocuit, în timp, cu tablă zincată, iar apoi din nou cu șindrilă. Bisericuța se înscrie în tiparul arhitectural specific ținutului Botoșanilor, fiind construită după planul simplu al caselor țărănești.
Inițial spațiul a fost alcătuit din altar, naos și pronaos. Ulterior, pronaosul a fost prelungit cu un mic pridvor, în care a funcționat prima școală a satului.
După ridicarea bisericuței, atât exteriorul, cât și interiorul au fost lutuite și văruite în alb, pentru a proteja interiorul de frig și umezeală.
După ridicarea bisericii, clopotul a fost atârnat într-un păr bătrân din curte și acolo a stat până spre anul 1900, când a fost înălțată clopotnița de lemn de la poartă.
Interiorul și podoabele sale
Interiorul păstrează atmosfera unei case țărănești tradiționale. Pereții albi, stranele vechi, icoanele înnegrite de vreme, lumina, intrând cu economie prin ferestruicile mici cât unghia, totul întreține taina unui alt veac.
Catapeteasma este cea originală și nu a fost niciodată restaurată. Icoanele, înnegrite de fumul lumânărilor, pentru că biserica nu a fost niciodată racordată la rețeaua electrică, necesită totuși o curățare. De asemenea, trebuie îndepărtată vopseaua aplicată, de-a lungul timpului, pe spațiile dintre icoane.
În inventarul bisericuței se păstrează o seamă de icoane vechi, de influență rusească. De asemenea, lăcașul deține un număr însemnat de cărți bisericești vechi, datând din secolele XVIII-XIX, precum și sfinte vase de la 1840.
Lucrări și reparații în decursul timpului
Potrivit înscrisurilor din registrele bisericii, aceasta a fost reparată în mai multe rânduri. Astfel, la 1952, bisericuța a fost reparată integral. În 1995 tabla de pe acoperiș a fost înlocuită cu șindrilă, în 2007 s-a înnoit acoperișul clopotniței, iar în 2009 s-au făcut reparații capitale, fiind întărită structura de rezistență a lăcașului. „Bisericuța era vopsită în culori mai stridente și mi-am dorit foarte mult ca, împreună cu enoriașii, să reușesc să îi redau ceva din cumințenia și simplitatea ei. Am consolidat pereții și am văruit-o în alb și pe exterior; încercăm s-o păstrăm așa cum a fost, după puterile noastre”, spune pr. Adrian Secrieru.
Astăzi, Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din satul Icușeni, comuna Vorona, este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani, fiind încadrată în categoria celor de interes local.
„Mergem la biserica noastră, la hramul nostru”
Părintele Adrian Secrieru e paroh la Icușeni din 1999. De slujit, slujește de când a venit, în biserica de zid a satului, ridicată în perioada interbelică. Însă s-a legat sufletește de bisericuța de lemn din poiana de peste pârâu, cea între pereții căreia se păstrează istoria întreagă a acestei așezări. „De loc sunt din satul vecin, Poiana. Treceam pe aici, când eram copil și-mi plăcea să mă opresc și să o admir. Acum, aici facem slujbe doar de hramul bisericii, iar oamenii vin în număr mare, mai ales că în jurul ei se află mormintele primului cimitir al satului. Vin și copiii de la școală. Și cei bătrâni, dar și cei tineri, au un sentiment aparte. Spun: „Mergem la biserica noastră, la hramul nostru”. Majoritatea celor mai în vârstă aici s-au botezat, aici s-au cununat. Terenul din jurul bisericii nu era împrejmuit odinioară. Și aici, de hram, avea loc hora satului. Era foarte frumos”, povestește parohul de la Icușeni.
Vorona, cel mai important centru de spiritualitate al Botoșanilor
Din punct de vedere administrativ, satul Icușeni este parte componentă a comunei Vorona, situată în partea de sud-vest a județului Botoșani. Locul este renumit în întreaga țară grație întinselor sale păduri seculare, precum și pentru zestrea spirituală greu de egalat. Aici, încă din veacul al XVI-lea, și-au găsit loc de închinăciune o seamă de călugări ruși, izgoniți din patria lor. Ei sunt cei care au pus bazelele așezământului mănăstiresc de astăzi de la Vorona. Aici a viețuit și Cuviosul Onufrie, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2005. Și tot la Sihăstria Voronei a intrat ca frate în mănăstire, în anii 1929-1931, cel care avea să devină patriarh al României, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpașu.
Astăzi întreg complexul mănăstiresc de la Vorona este înscris pe lista monumentelor istorice, fiind unul dintre obiectivele turistice cele mai vizitate din întreg județul Botoșani. Dacă veți ajunge să-l vedeți, nu ezitați să vă abateți câțiva kilometri și până la Icușeni, pentru a vizita un loc încântător și pentru a admira arhitectura în lemn din această parte de țară. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 6 septembrie 2013, semnat de Otilia Bălinișteanu)
