Ședință în Protopopiatul Ceahlău
La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc ieri ședința lunară cu preoții. A fost susținută tema „Sf. Vasile cel Mare – dascăl al faptelor bune”, de către pr. Nicolae Cojocaru de la parohia Borca. La…
La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc ieri ședința lunară cu preoții. A fost susținută tema „Sf. Vasile cel Mare – dascăl al faptelor bune”, de către pr. Nicolae Cojocaru de la parohia Borca. La…
La Cardiff, Țara Galilor, a fost inaugurată Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ștefan, în prezența ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii, Ion Jinga. La ceremonia religioasă care a fost oficiată de Preasfințitul Marc Nemțeanul,…
19 iunie 1929 – S-a născut în Telega, jud. Prahova, Ion Bria, preot și cadru didactic la Institutul teologic din București, între anii 1973-1994 a lucrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. Participant…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, încheie astăzi, 16 iunie, vizita pastorală efectuată de în Austria, de vineri, 12 iunie. Preafericirea Sa revine în țară în această seară, în jurul orei 20:00. Programul ultimei…
În perioada 6-12 iunie 2009, la centrul ortodox al Patriarhiei de Constantinopol din Chambesy, în apropierea orașului Geneva, au avut loc ședințele celei de-a IV-a Consfătuiri panortodoxe presinodale, convocată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu acordul…
Pe data de 17 iunie 2009 va avea loc la București un concurs pentru ocuparea locurilor vacante de preoți din Mitropolia Europei Occidentale si Meridionale. Pentru depunerea dosarului și informații suplimentare legate de concurs, vă…
În această perioadă, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, se află într-o vizită în Austria. În cadrul acesteia, Preafericirea Sa, împreună cu IPS Mitropolit Laurențiu al Ardealului, IPS Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române…
16 iunie 1753 – A murit mitropolitul Neofit Cretanul (Criteanu) al Țării Românești (1738-1753), entuziast sprijinitor al activității cultural-editoriale.
13 iunie 1641 – Așezarea moaștelor Cuvioasei Parascheva în biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, dăruită de Patriarhia ecumenică din Constantinopol domnitorului Vasile Lupu, drept mulțumire pentru că plătise toate datoriile acesteia.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți ortodocși români și slujitori ai altor biserici ortodoxe surori din Europa, a sfințit astăzi, 14 iunie 2009, noua biserică ortodoxă românească…