Ședință în Protopopiatul Ceahlău

La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc ieri ședința lunară cu preoții. A fost susținută tema „Sf. Vasile cel Mare – dascăl al faptelor bune”, de către pr. Nicolae Cojocaru de la parohia Borca. La finalul prezentării au luat cuvântul mai mulți preoți, care au vorbit pe marginea temei prezentate. La această întrunire a participat un reprezentant al SC „Romint” SRL, care a prezentat preoților o ofertă pentru achiziționarea de paratrăsnete pentru biserici. „În momentul de față, paratrăsnetele sunt construite sau montate de persoane neautorizate și nu prezintă siguranță. Clima s-a modificat foarte mult și avem nevoie de paratrăsnete care să ne protejeze sfintele lăcașuri. Vrem ca toate bisericile să fie dotate cu paratrăsnete. Am adus în discuție, de asemenea, perioada Postului Sf. Ap. Petru și Pavel, în timpul căreia trebuie să intensificăm faptele de milostenie, ajutându-i pe cei aflați în nevoi, cum sunt bătrânii asistați social din comuna Ceahlău, care au nevoie de milostenia noastră”, a declarat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău.

Sursa: Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Comentarii Facebook


Știri recente