Arhim. Paisie Teodorescu la Sinaxă: Să preţuim activitatea Patriarhului Miron pentru libertatea, demnitatea şi unitatea naţională

Arhim. Paisie Teodorescu a evocat joi, în cadrul Sinaxei Monahale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, personalitatea Patriarhului Miron Cristea şi a spus că este o „datorie a noastră, a monahilor şi slujitorilor Bisericii, de a prețui cum se cuvine şi a face cunoscută activitatea luminoasă a Patriarhului Miron Cristea pentru libertatea, demnitatea şi unitatea naţională”.

Referatul susţinut de Vicarul Patriarhal în cadrul întâlnirii prezidate de Patriarhul României a făcut referire, în special, la contribuția Patriarhului Miron Cristea la Marea Unire din 1918 despre care a precizat că „nu s-a sfârșit odată cu realizarea Marii Uniri de la 1918, ci a continuat apoi cu multe alte lucrări în slujba Bisericii şi a poporului român”.


Text integral:

Contribuția Patriarhului Miron Cristea la Marea Unire din 1918

Anul acesta s-au împlinit 150 de ani (1868-2018) de la nașterea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, personalitatea eclezială ortodoxă cu cea mai mare contribuție la realizarea Marii Uniri a românilor, de la 1 Decembrie 1918.

Harta Ardealului şi Bucovinei – 1915. Foto credit: arhim. Paisie Teodorescu

Patriarhul Miron Cristea s-a născut într-un context național şi internațional plin de tensiuni şi frământări politice şi sociale.

Este perioada în care Transilvania făcea parte din Imperiul dualist Austro-Ungar, unde autoritățile maghiare desfășurau o politică de oprimare a românilor, de o agresivitate tot mai puternică.

Era, așadar, o epocă în care era nevoie de personalități vizionare, așa cum fusese Andrei Şaguna (†1873), care să fie pregătite să lupte pentru a trezi conștiința națională, pentru a o menține şi mai ales pentru a încerca să contribuie la împlinirea visului de aur al românilor, unirea lor în aceleași granițe.

Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea, s-a născut la 18 iulie 1868, în localitatea Toplița, județul Harghita, părinții săi fiind țărani simpli, pe nume Gheorghe şi Domnița Cristea.

Părinţii Patriarhului Miron. Foto credit: arhim. Paisie Teodorescu.

Strămoșul cel mai cunoscut al familiei lui Miron Cristea a fost Vasile Cristea, care lucra inițial ca iobag pe moșia baronului maghiar Kémeny, din comuna Brâncovenești, aproape de Reghin.

Fiind un om întreprinzător şi harnic, Vasile Cristea a devenit „birău domnesc”, un fel de logofăt. În această calitate, el lua adeseori apărarea conaționalilor săi români, provocând frecvent nemulțumiri baronului, care a poruncit ca românul recalcitrant să fie prins, legat şi aruncat în beciul castelului său.

Vasile Cristea a fost judecat şi condamnat la moarte, dar a scăpat de pedeapsa nobilului maghiar, deoarece frații săi români l-au apărat cu strășnicie, provocând o adevărată răscoală. A primit totuși ca pedeapsă alungarea la marginea domeniului întins al baronului, în Toplița Română.

Un alt important înaintaș al viitorului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost Ioan Cristea, născut în Toplița, participant activ la Revoluția de la 1848 condusă de Avram Iancu în Transilvania, şi care a fost ucis de către unguri. Fiul acestui revoluționar pașoptist a fost tatăl lui Elie Cristea, Gheorghe Cristea.

Născut în plină vară, pruncul Elie a fost botezat la doar două zile după naștere, de sărbătoarea Sf. Proroc Ilie, naș fiindu-i Ioan Herța, un cioban din Săliștea Sibiului. Urarea de botez a acestuia a fost: „Să crească mare, să fie sănătos şi popă (preot) să se facă!”

Primii ani de școală (3) i-a făcut în localitatea natală, la Toplița, apoi a fost înscris de tatăl său la școala săsească (germană) din Bistrița (1879-1883). Când a împlinit vârsta de 15 ani, Elie Cristea a rugat pe tatăl său să-l înscrie la liceul confesional românesc din Năsăud, unde va cunoaște o serie întreagă de personalități, printre care pe George Coșbuc şi Liviu Rebreanu.

Aici va deveni membru şi apoi președinte al Societății de lectură a elevilor, Virtus Romana Rediviva (George Coșbuc fusese președintele societății înaintea sa).

Este demn de menționat că rezultatele la învățătură ale elevului Elie Cristea au fost mereu excepționale. După ce termină cu cea mai mare notă bacalaureatul la gimnaziul din Năsăud, studiază teologia la Academia Teologică din Sibiu, pe care o va absolvi în anul 1890. Își dorește apoi să aprofundeze studiile la Universitatea din Cernăuți, renumită în epocă.

În acest sens, a trimis o cerere de bursă la Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, care va fi aprobată de Mitropolitul Miron Românul, însă pentru Universitatea din Budapesta.

La Budapesta studiază la Facultatea de Litere şi Filosofie, unde va obține doctoratul cu o teză despre „Viața şi opera lui Mihai Eminescu”, în anul 1895.

Este mereu activ şi implicat în viața studențească; devine membru, iar apoi președinte al Societății academice „Petru Maior”, a studenților români din Budapesta. În această calitate, tânărul Elie Cristea va desfășura o perseverentă activitate cultural-națională, cu realizări de mare însemnătate pentru impulsionare dorinței de unitate națională românească.

Grație legăturilor care existau între Asociațiile studențești, Elie Cristea era prezent la manifestările, dezbaterile şi conferințele unde erau invitați să țină prelegeri reputați profesori, oameni de cultură sau politicieni.

În această perioadă, i-a cunoscut pe Iuliu Maniu, care era, de asemenea, student la Budapesta şi vicepreședinte al Societății „Petru Maior”, pe Vasile Goldiș, care a studiat la Budapesta şi apoi la Viena, pe Alexandru Vaida Voievod, care era președinte al Societății „România Jună” din Viena, pe Caius Brediceanu şi pe ceilalți mari făuritori ai Unirii de la 1918.

În timpul studenţiei la Budapesta, Elie Cristea s-a implicat în sprijinirea Mișcării Memorandiste (1892-1895), care denunța conținutul șovin al politicii maghiare de oprimare a românilor şi de maghiarizare forțată.

În calitate de reprezentant al studenților români din Ardeal, Banat şi Ungaria, Elie Cristea a participat, în perioada 10-14 septembrie 1894, la Congresul Tinerilor Studenți Români, care a avut loc la Constanța. Cu acest prilej a rostit o cuvântare entuziastă despre dorul şi suferinţele pe care le îndură românii din interiorul arcului carpatic în speranța unirii cu ceilalți frați români, liberi.

Cuvântarea curajoasă şi patriotică a tânărului Elie Cristea în cadrul Adunării Tinerilor Români de la Constanța a stârnit reacții virulente la Viena şi mai ales la Budapesta. Pentru a nu fi arestat la întoarcere în Budapesta, Elie Cristea a fost nevoit să stea o perioadă, o lună de zile, până în octombrie 1894, în Moldova, la un coleg de universitate.

După terminarea studiilor, în anul 1895, este angajat secretar la Mitropolia Sibiului, iar în anul 1898 devine redactor șef la Telegraful Român, unde militează fervent pentru unitatea națională a românilor prin limbă, cultură şi credință.

În 30 ianuarie 1900, este hirotonit diacon, iar la 8 septembrie 1901, devine arhidiacon. În anul 1902, devine asesor la Arhiepiscopia Sibiului, în același an fiind călugărit la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, sub numele de Miron, în semn de prețuire pentru mitropolitul care l-a trimis la studii. În 1903, este hirotonit ieromonah, iar în 1908 este ridicat la rangul de protosinghel.

Elie Miron Cristea a avut, de asemenea, un rol important în emanciparea culturală şi politică a românilor transilvăneni, desfășurat în cadrul Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) de la Sibiu. Încă din octombrie 1896 a fost ales membru, iar în anul 1906 a devenit președinte al Despărțământului Sibiu şi membru al Comitetului central al asociației.

În 1906, în calitate de Președinte al Despărțământului ASTRA Sibiu, Miron Cristea va sosi din nou în România, organizând, după multe dispute cu autoritățile maghiare, Pavilionul Transilvaniei la Expoziția Jubiliară Română din Bucureşti, prilejuită de împlinirea a patru decenii de domnie a regelui Carol I.

În atmosfera plină de bucurie a Expoziției Naţionale din Bucureşti, Miron Cristea a oficiat logodna prietenului său, poetul Octavian Goga, în Pavilionul Ardealului. În cuvântul său, Elie Miron Cristea a spus: „Astăzi se bucură peste 12 milioane de români, pentru că poetul pătimirii noastre şi-a ales mireasa”. Aceste cuvinte i-au atras multe necazuri la întoarcerea în Ardeal.

În 1909, după o bogată activitate, este ales în funcția de Episcop al Caransebeșului, însă această alegere nu a fost ușoară: Miron Cristea a trebuit să facă nu mai puțin de 10 drumuri la Pesta, pentru recunoașterea alegerii sale.

Ca Episcop al Caransebeșului, urmând exemplul consacrat în Transilvania de Andrei Șaguna, Miron Cristea a susținut puternic învățământul confesional românesc din Banat, opunându-se încercărilor guvernului de la Budapesta de a-l desființa.

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, în vara anului 1914, situaţia românilor transilvăneni se înrăutățește.

Un număr însemnat de învățători şi preoţi au fost mobilizaţi în armata austro-ungară. Mulţi preoţi şi învăţători, consideraţi periculoşi, au fost întemnițați în puşcăriile şi lagărele din Ungaria, cei mai mulţi acuzați de spionaj în favoarea României. Episcopul Miron Cristea a făcut nenumărate intervenții pe lângă autorităţile de la Budapesta şi Viena pentru eliberarea celor închiși.

În plus, intrarea României în Război de partea Antantei, în vara anului 1916, a înăsprit şi mai mult situaţia grea a românilor. Puși în faţa faptului de a lupta împotriva fraţilor lor, mulţi români au dezertat şi au trecut munții în România (peste 100 de preoţi şi-au părăsit parohiile şi s-au refugiat în România, peste 20 de preoţi au murit în lagărul de la Șopron din Ungaria, alături de mulţi alţi români).

O atitudine fermă a Episcopului Miron Cristea a fost exprimată în celebra circulară emisă cu prilejul Nașterii Domnului din anul 1917, în care îndemna românii să lupte pentru eliberarea națională, arătând că „fiecare națiune, fiecare popor are dreptul de a-şi hotărî singur soarta, de a fi stăpân pe sine şi a se conduce singur”.

Conținutul incendiar al Pastoralei de Crăciun a făcut ca Episcopul Miron Cristea să fie chemat pentru a da explicații la Viena, însă problemele majore ale Curții din Viena au făcut uitat cazul Episcopului Miron.

Simțind ceasul marelui moment istoric, Episcopul Miron Cristea a hotărât ca, începând cu data de 8 noiembrie 1918,  să nu mai fie pomenit în bisericile din eparhia sa numele împăratului Austriei, preoții urmând a se ruga „pentru înalta noastră ocârmuire națională” și „pentru Marele Sfat al Națiunii Române”.

După cum se cunoaște, Episcopul Miron Cristea a fost prezent la memorabila zi de duminică, 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, unde, Marea Adunare Națională a proclamat Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României în fața poporului, imediat după săvârșirea Sfintei Liturghii, în timpul căreia Episcopul Miron Cristea rostise o înălțătoare rugăciune de mulțumire.

După citirea Proclamației de Unire de către Iuliu Hossu, Episcopul Miron Cristea a rostit o înflăcărată cuvântare, adresându-se „Măritei Nații Române, în care a sintetizat întreaga istorie a poporului român, plină de frământări, de lupte şi aspirații.

A doua zi după istoricul eveniment, luni, 2 decembrie 1918, în sala Tribunalului din Alba Iulia s-a întrunit Marele Sfat Naţional şi a desemnat membrii Delegaţiei Consiliului Dirigent al Transilvaniei, care urmau să prezinte, la Bucureşti, Regelui Ferdinand şi Guvernului României, hotărârile Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.

Consiliul Dirigent. Foto credit: Arhim. Paisie Teodorescu

Aceștia erau: Vasile Goldiș, Episcopul ortodox al Caransebeșului Miron Cristea, episcopul greco-catolic de Gherla Iuliu Hossu, Alexandru Vaida Voievod, cărora li s-au alăturat Caius Brediceanu din Lugoj, secretar al Consiliului Dirigent.

Presa românească de toate orientările şi culorile politice a relatat cu lux de amănunte sosirea Delegaţiei transilvănene la Bucureşti, precum şi acțiunile sau manifestările la care a participat.

Ziarul „Românimea”, organul de presă al Partidului Conservator Democrat, scria cu nedisimulată bucurie şi mândrie, într-un articol intitulat „Sosirea Ardealului în Capitală”, că „de peste 300 de ani vă așteptăm”. O aluzie clară la Unirea tuturor românilor înfăptuită de Mihai Viteazul în anul 1600: „Deși (acea unire n.n.) a fost înecată în sângele eroului asasinat mișelește pe Câmpia Turzii, unirea este în fiecare inimă românească”.

La rândul său, ziarul „Viitorul”, oficiosul Partidului Naţional Liberal, adresa reprezentanților Ardealului tradiționala urare: „Bine aţi venit, soli ai Transilvaniei, care ne aduceți măreția glasului unanim prin care voinţa fraților de peste munți s-a contopit cu dorinţa celor de pe malul Dunării. (…) Acum putem striga fără teamă împreună, pentru neamul nostru întregit, Carpații nu mai există!”.

Trenul a ajuns în Bucureşti în data de 13 decembrie 1918, la orele 17.35. Peronul Gării de Nord era împodobit de sărbătoare, iar publicul, foarte numeros, l-a întâmpinat cu urale şi ovații. Ziarul bucureștean „Dacia” titra: „Ochii tuturor celor prezenţi în acest moment istoric sunt plini de lacrimi”.

La ceremonia primirii au fost prezenţi: Președintele Consiliului de Miniștri, Ion I. C. Brătianu, membrii Guvernului, Generalul Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General Român, reprezentanții Academiei Române, prefectul Poliției Capitalei, Primarul Bucureștiului, Constantin Hălăceanu, ofiţerii Regimentului soldaților transilvăneni ,,Avram Iancu”, care au luptat în Războiul de Reîntregire şi mulţi alții.

Primul discurs rostit la Bucureşti, în numele Delegației Transilvaniei, a fost cel al Episcopului Miron Cristea, care a spus: „Când am fost ultima dată aici, nici unul din noi, nici măcar în vis n-a îndrăznit a visa că venirea noastră viitoare în capitala românismului va avea misiunea epocală de a închina întreg pământul nostru strămoșesc: Ardealul, Banatul, Crișana și Maramureșul, Patriei Mame, adică scumpei noastre Românii!”.

Catedrala Mitropolitană – Defilare militară. Foto credit: Arhim. Paisie Teodorescu.

A doua zi, în 14 decembrie 1918, Delegația Transilvaniei a fost primită în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, unde s-a săvârșit slujba de Te Deum, în prezența Regelui Ferdinand. După terminarea serviciului religios a avut loc o defilare militară în fața catedralei, apoi Regele Ferdinand a invitat Delegația Transilvaniei la Palatul Regal. Acolo, în Sala Tronului, s-a desfășurat solemnitatea oficială a primirii Actului Marii Uniri.

În numele delegaţiei a vorbit Vasile Goldiș, care a arătat că românii din Transilvania, Banat şi Țara Ungurească au decretat la Alba Iulia, în istorica zi de 1 Decembrie 1918, Unirea lor şi a acestor teritorii cu Regatul Român. Vorbitorul a subliniat că prin această unire, realizată după unirea Basarabiei şi cea a Bucovinei „s-a împlinit visul milenar al Neamului Românesc: Unirea într-un singur stat al tuturor românilor”.

Episcopul Miron Cristea a vorbit, de asemenea, şi a omagiat pe regele Ferdinand I, spunând: „Dumnezeu ne-a învrednicit să avem în aceste vremuri grele un mare rege, care a suferit împreună cu noi şi care plânge împreună cu noi de fericirea ce ne-a ajuns, la împlinirea căreia atât de mult a conlucrat împreună cu mărita noastră regină”.

În discursul său, Regele Ferdinand a declarat că primește cu profundă gratitudine „hotărârea fraţilor noştri de peste Carpaţi de a săvârşi unitatea naţională a tuturor românilor şi declar pe veci unite în Regatul Român toate ținuturile locuite de români de la Tisa până la Nistru”.

După ședința solemnă de la Palatul Regal, Prim ministrul Ionel Brătianu a oferit o recepție înalților oaspeți transilvăneni la hotelul „Bulevard”, iar seara, Regele Ferdinand a oferit un dineu de gală la Palatul Regal.

Conform consemnărilor din Jurnalul lui Miron Cristea, cu această ocazie, Regele Ferdinand a avut o discuție cu Dr. Cornel Corneanu, secretarul episcopului bănățean, căruia i-a precizat „Să nu vă supărați, dar pe Preasfințitul de la Caransebeș vi-l luăm în curând”. Era desigur o aluzie la numirea lui Miron Cristea ca Mitropolit Primat al României, lucru care se va realiza nu după multă vreme.

În ziua de 16 decembrie 1918, Delegația Transilvaniei a depus, în semn de recunoștință, o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul şi o alta la monumentul cărturarului ardelean Gheorghe Lazăr, două figuri luminoase, care au luptat cu mintea şi cu spada pentru idealul unității naționale.

Cu acest prilej, în Piața Universității din Bucureşti, la statuia lui Mihai Viteazul, a avut loc o grandioasă manifestație, redată pe larg în presa vremii. Erau prezenţi, purtând drapele tricolore, mii de oameni: elevi ai școlilor primare, ai liceelor bucureștene: „Mihai Viteazul”, „Dimitrie Cantemir”, „Gheorghe Lazăr”, „Sfântul Sava”, însoțiți de profesori şi părinți. De asemenea, au venit în număr mare studenții din Bucureşti, care au militat pentru unitate națională, precum şi mulţi soldați şi ofițeri, care au defilat în fața manifestanților, într-o atmosferă entuziastă.

Şi cu acest prilej a vorbit Episcopul Miron Cristea, care a spus printre altele: „În faţa acestei sfinte statui, care ne-a inspirat drumul ce trebuia să urmăm, să facem jurământ solemn că, uniți prin trudă şi muncă cinstită, în jurul Dinastiei, vom făuri România de mâine”

Delegația transilvană a fost primită în acele zile şi de generalul Henry M. Berthelot, comandantul trupelor aliate şi șef al Misiunii militare franceze în România.

De asemenea, Delegația română din Transilvania, a fost primită la Bucureşti şi de Ambasadorul Franței, Saint Aulaire, care a asigurat-o că ţara sa va fi recunoscătoare României. Misiunea a fost primită şi de ministrul Statelor Unite ale Americii, care a asigurat-o că aspirațiile poporului român se vor realiza”.

Întronizarea Patriarhului Miron Cristea. Foto credit: arhim. Paisie Teodorescu

***

Așadar, toate aceste aspectele biografice ale personalității Patriarhului Miron Cristea, rezumate acum, pentru a fi accesibile unei astfel de prezentări, au urmărit să ilustreze contribuția sa la realizarea Marii Uniri de la 1918.

Pentru Miron Cristea conștiința lucrării pentru libertatea, demnitatea şi unitatea românilor nu s-a sfârșit odată cu realizarea Marii Uniri de la 1918, ci a continuat apoi cu multe alte lucrări în slujba Bisericii şi a poporului român.

Evocarea solemnă a personalității primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea şi a contribuției sale la Marea Unire de la 1918, nu este doar un moment din seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, ci este, în primul rând, o datorie a noastră, a monahilor şi slujitorilor Bisericii, de a prețui cum se cuvine şi a face cunoscută activitatea luminoasă a Patriarhului Miron Cristea pentru libertatea, demnitatea şi unitatea naţională.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Săptămâna în imagini: 17 – 23 februarie

Fotografii cu momente din viața spirituală ortodoxă surprinse prin lentilele fotografilor profesioniști sau amatori în perioada 17 -23 februarie 2020. Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica Ai fotografii pentru Săptămâna în imagini? Dacă aveți fotografii care surprind…