Arhim. Clement Haralam: Canonul Mare este o școală a responsabilității personale

„Canonul Mare este o școală a responsabilității personale”, a subliniat joi seară arhimandritul Clement Haralam, marele eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

Părintele a oficiat la Catedrala Patriarhală slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

Arhimandritul a evidențiat că un lucru esențial pe care Canonul Mare ni-l insuflă este asumarea personală a păcatului.

„Să știm că suntem păcătoși, că am făcut păcate care trebuie mărturisite, trebuie spuse la duhovnic pentru a lua iertare. Sfântul Andrei Criteanul nu spune: lumea este rea, ci eu sunt cel care am păcătuit. Această trecere de la general la personal este început al mântuirii în sufletul fiecărui credincios”, a explicat părintele Clement Haralam.

Marele eclesiarh al Catedralei Patriarhale a atras atenția asupra tentației de a explica greșelile și căderile în păcat în funcție de context: „familie, societate, greutățile vieții, traumele, fără a le nega, canonul ne spune limpede, nu te mântuiește explicația, ci doar pocăința!”.

„Dumnezeu nu ne va întreba cât de cumplită a fost viața noastră, ci dacă am avut curajul să ne smerim, să ne pocăim, să ne apropiem de Dumnezeu”.

Pocăința – început al Învierii

Arhim. Clement Haralam a subliniat importanța mărturisirii păcatelor înaintea lui Dumnezeu, lucru care dă libertate omului.

„Omul care spune adevărul despre sine înaintea lui Dumnezeu nu mai are nimic de ascuns. Pocăința este început al învierii”.

„Este foarte important să înțelegem că Postul Mare nu este un drum spre moarte, ci drumul spre înviere. Astfel, se spune că vremea Postului Mare este urcuș spre înviere. Pocăința nu este deprimare, ci curățire a privirii sufletești, lacrimile pocăinței nu sunt semn de slăbiciune, ci de viață”, a explicat părintele arhimandrit.

„Canonul Mare se încheie, de fapt, nu în întuneric, ci în nădejde. Ne dă nădejdea celor care au ajuns, au cunoscut pe Dumnezeu prin pocăință. După ce am trecut prin toată istoria căderilor, suntem lăsați să întrezărim chipul lui Hristos, Cel care a venit tocmai pentru a ridica pe cei căzuți”.

Întoarce-te!

În partea finală a cuvântului său, părintele Clement Haralam a spus că dacă ar fi să reținem un singur cuvânt din Canonul Mare și să îl purtăm cu noi, acela ar fi: Întoarce-te!

„Nu să te culci pe partea cealaltă dormind în păcat, ci o întoarcere la Dumnezeu cu pocăință și cu trezvie pentru un nou început. Nu mâine, nu la bătrânețe, nu după ce se rezolvă problemele, ci acum, că de aceea există vremea Postului Mare în fiecare an”.

„Să plecăm așadar din biserică, în aceste seri de canon, nu cu impresia că am asistat la o slujbă, ci cu hotărârea tăcută de a începe o formă de viețuire mai atentă asupra noastră, mai rugătoare, mai aproape de adevăr. Și chiar dacă vom cădea din nou, să nu deznădăjduim, ci să ne ridicăm din nou după îndemnul Părinților pustiei”, a îndemnat marele eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

„Dumnezeu să ne dea tuturor pocăința adevărată, lacrimi curate și bucuria de a ajunge cu sufletul curățat la lumina Sfintelor Paști, să ne bucurăm de Învierea Domnului și de reînvierea noastră”, a încheiat arhimandritul Clement Haralam.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu


Știri recente