„Să-L lăsăm pe Dumnezeu să rânduiască și să rezolve problemele noastre”, a îndemnat duminică Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Paltinul, județul Argeș.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a subliniat că Mântuitorul îi călăuzește pe oameni pentru ca aceștia să nu rămână în neștiință și să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu în lume: „Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dat învățăminte și mereu s-a îngrijit să nu fim în neștiință”.
„Este în planul lui Dumnezeu creația noastră și atunci când ne-a creat Dumnezeu a pregătit și spațiu unde să fim și a pregătit și grija pentru noi”.
Dumnezeu are grijă de noi
Înaltpreasfinția Sa a explicat că experiența vieții confirmă purtarea de grijă a lui Dumnezeu și ajutorul Său permanent față de oameni.
„Am experiența aceasta și dumneavoastră aveți experiența de ani îndelungați, de când Dumnezeu are grijă de noi, cu adevărat, și nu ne lasă să ne rătăcim”.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a subliniat că această grijă dumnezeiască izvorăște din iubirea Creatorului pentru făptura Sa: „Suntem creația Lui și atunci Dumnezeu ține, iubește creația Lui și vrea să o înnobileze”.
Totodată, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului i-a îndemnat pe credincioși să privească viața ca pe un drum al desăvârșirii și al apropierii de Dumnezeu: „Pentru aceea azi suntem în acest spațiu al lumii văzute ca să ne desăvârșim”.
Mănăstirea Paltinul din județul Argeș, aflată la peste 1.200 de metri altitudine pe Transfăgărășan, are hramurile Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Acoperământul Maicii Domnului. Biserica a fost construită în perioada 1994–2015.
Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului





