Arhiepiscopia Chișinăului și Arhiepiscopia Iașilor au pus bazele colaborării pe anul viitor, în cadrul unei întâlniri desfășurate săptămâna trecută, la Iași.
Delegația din Basarabia a fost formată din Igor Belei, consilier social, părintele Grigore Mereacre, inspector misiune și părintele Maxim Melenti, inspector responsabil cu activitățile legate de mediul penitenciar.
Părintele Arhimandrit, Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium și coordonatorul Departamentului de Colaborări Misionare din cadrul Sectorului de Misiune, Programe și Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost coordonatorul întâlnirii.
Cu ocazia acestei întrevederi, reprezentanții Arhiepiscopiei Chișinăului s-au familiarizat cu structura administrativ-misionară a Arhiepiscopiei Iașilor, precum și cu programele și acțiunile desfășurate de departamentale din cadrul eparhiei.
Direcții de acțiune pentru anul 2026
Printre acestea se numără Societatea Ortodoxă a Femeilor Române, Departamentul de Consiliere și Tratare a Persoanelor Afectate de Adicții, Departamentul pentru Minorități, Departamentul Pro-Vita, Departamentul de Misiune pentru Tineret, Departamentul Misionarilor Protopopești, alături de alte structuri implicate în lucrarea socială, pastorală și misionară.
S-au prezentat direcțiile strategice de acțiune ale Arhiepiscopiei, alături de exemple de bune practici, în special în zona social-filantropică, pastorația persoanelor vulnerabile, misiunea în rândul tinerilor și implicarea la nivel comunitar.
Potrivit Arhiepiscopiei Chișinăului, instituția va valorifica experiența Arhiepiscopiei Iașilor, urmând să adapteze programele discutate la realitățile de peste Prut.






