Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) propune crearea unor mecanisme financiare dedicate pentru protecția turiștilor români în situații de criză, potrivit unui comunicat de presă.
Organizația a reacționat la situația tensionată din Orientul Mijlociu și a identificat problemele cu care agențiile de turism s-au confruntat în ultimele zile.
„Legea prevede repatrierea turiștilor atunci când transportul comercial devine din nou disponibil, însă nu reglementează clar situațiile în care spațiul aerian este blocat pe perioade mai lungi și repatrierea ar presupune organizarea unor curse speciale charter”, se arată în comunicat.
România nu e pregătită
Potrivit ANAT, organizarea unor zboruri speciale pentru cei blocați în zone de conflict depășește posibilitățile industriei turistice și nu reprezintă o obligație legală automată nici pentru agențiile de turism, nici pentru stat.
„Situația actuală arată încă o dată că România nu dispune de mecanisme funcționale de protecție pentru turiști în situații de criză majoră”, avertizează agențiile de turism.
Deși există probleme legislative în gestionarea unor astfel de situații, ANAT a transmis că „agențiile de turism au suportat primele 3 nopți de cazare, conform obligațiilor legale aplicabile în situații de circumstanțe extraordinare, și au oferit sprijin turiștilor pentru organizarea prelungirii șederii, în așteptarea reluării curselor comerciale”.
Sistem de protecție al pasagerului
Pentru o mai bună gestionare a situațiilor excepționale de criză, ANAT propune implementarea a trei instrumente principale: fondul de garantare pentru agențiile de turism, fondul pentru biletele de avion și un fond de repatriere în situații de criză. Aceste fonduri sunt bazate pe modele europene deja existente și asigură finanțarea necesară pentru gestionarea unor astfel de situații.
Reprezentanții ANAT au explicat modul de aplicare a acestor fonduri, prin colectarea unor sume modice adiționale la fiecare zbor sau transport cu autocarul în afara țării, de aproximativ 0,5 euro pentru fiecare pasager.
„Sumele pot fi încasate pentru o perioadă limitată de timp, până când se ajunge la o sumă care poate acoperi costurile estimate, dar în timp pot crea o rezervă financiară care să permită intervenții rapide atunci când românii se află în dificultate în străinătate”, se arată în comunicat.
ANAT își exprimă disponibilitatea de a lucra împreună cu autoritățile pentru a transforma aceste propuneri în mecanisme funcționale care să ofere cetățenilor români mai multă siguranță atunci când călătoresc.
Vezi și:
- Pelerinii români au fost sprijiniți de Reprezentanța Patriarhiei Române să părăsească zona de conflict din Israel
- Pelerinii români din Israel au ajuns în siguranță acasă: Dăm slavă lui Dumnezeu!
Foto credit: Freepik / yanalya





