Mănăstirea ortodoxă română din Mono, Ontario, va găzdui sâmbătă, 21 februarie 2026, Adunarea Generală a Centrului de Formare Cultural-Teologică și Catehetică „Sfântul Maxim Mărturisitorul” din Montreal al Episcopiei Canadei.
Printre invitații evenimentului, care va include două secțiuni de teologie, se numără părintele profesor Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, și Părintele Răzvan Ionescu, prodecanul Centrului Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” (CDS) din Paris al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale.
Educația și formarea teologică astăzi, precum și istoria dogmaticii în teologia ortodoxă română sunt temele care vor fi abordate de părintele profesor Cristinel Ioja.
Părintele Răzvan Ionescu va susține prelegerea „Despre metodă în teologia de școală. Triadele isihaste palamite ca punct de inspirație”.
Un alt invitat al evenimentului este părintele Dragoș Giulea de la Parohia Kitchener, Ontario, care va vorbi despre dezbaterile teologice din secolul al IV-lea, în contextul recentului jubileu de 1.700 ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
Mănăstirea Ortodoxă Română Mono are hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și ”Sfântul Efrem cel Nou” și se află la adresa 308328 Hockley Rd., Mono, Ontario L9W 6N4.
Foto credit: Facebook / Holy Cross Orthodox Monastery – Mono






