Pe 2 februarie s-au împlinit cinci ani de când Cerescul Părinte l-a chemat la odihna veșnică pe unul din vrednicii fii ai neamului românesc, academicianul Constantin Ciopraga, informează „Ziarul Lumina”. Personalitate de seamă a culturii noastre, ilustru mânuitor al condeiului, apreciat critic literar, și mai cu seamă neîntrecut slujitor al „liturghiei cuvântului” săvârșite pe altarul școlii, catedra, și-a dedicat toată viața adevărului și frumosului. Întotdeauna a căutat să-și dubleze prețioasa lucrare literară cu dăruirea deplină a omului de catedră, a dascălului instruit, însetat de cunoaștere, izbutind să-și transforme cursurile într-un act de nesfârșită prospețime și vigoare.
De aceea, nu puteam trece peste această dată fără a ne aminti de marele ieșean, care a scris și a făcut istorie în literatura română.
În urmă cu ceva timp, la un simpozion dedicat romancierului Sadoveanu, am avut bucuria să-l întâlnesc pentru prima dată și să-i ascult graiul domol, asemenea renumitului său predecesor. În preajma lui am trăit un sentiment inexplicabil, căci arareori ți se întâmplă ca în prezența unui om să ai impresia de déjà vu. Încredințându-mi-se ascultarea de ghid la Muzeul „Mihail Sadoveanu” din spațiul monastic al Vovideniei, a trebuit să mă documentez în privința operei scriitorului, așa că am ajuns să citesc exegeza academicianului Ciopraga asupra capodoperelor sadoveniene, ca și ale altor scriitori. M-a impresionat că autorul nu s-a pierdut în detalii biografice, ci a stăruit, cu rară finețe, asupra universului tematic al operelor literare, descoperindu-ni-i în măreția și complexitatea lor.
Interesul pentru studiile distinsului profesor ieșean referitoare la creația sadoveniană m-a acaparat repede, înțelegând și de ce: cu toate că numeroși exegeți s-au oprit asupra vieții și operei lui Sadoveanu, nu există vreunul mai avizat decât Constantin Ciopraga. Nici nu se putea altfel, de vreme ce universitarul ieșean s-a născut pe aceleași meleaguri: orașul Pașcani; a trăit o copilărie presărată cu multe din bucuriile prunciei sadoveniene, cu aceeași credință, datini, cutume. Mai mult, la Fălticeni, a studiat în aceeași școală ca Sadoveanu: Gimnaziul „Alecu Donici” (ulterior devenit Liceul „Nicu Gane”), stând chiar în băncile unde au stat și el, după propria-i mărturisire. În acel ținut cu livezi nesfârșite, maestrul Ciopraga a continuat să bea din apa înțelepciunii, ca oarecând concitadinul său. Cei doi au încă un punct comun important, ce i-a făcut să înțeleagă viața ca neprețuit dar dumnezeiesc: amândoi au mers pe front, simțind mirosul și spaima morții în fiecare clipă – Sadoveanu, în prima conflagrație mondială, profesorul Ciopraga, în cea de-a doua, suportând cinci ani de prizonierat în lagărele sovietice (experiență dramatică, redată mai târziu în romanul „Nisipul”).
Având în vedere și aceste neîntâmplătoare asemănări, înțelegem de ce academicianul Ciopraga s-a arătat cel mai în măsură să ne dezvăluie tainele vastei creații sadoveniene, știind să sesizeze ca nimeni altul rezonanțele epice, lirice și dramatice, precum și registrul emoțiilor și al sentimentelor puternice, izvorâte din varietatea temelor, a viziunii despre lume ori expresivitatea de esență populară, cufundată adesea „în întuneric și suferință, în tristețe și revoltă înăbușită”. Citindu-le, parcă stai de vorbă cu cel ce le-a zămislit. Așa mi-am explicat sentimentul de déjà vu pe care l-am simțit atunci când i-am strâns mâna purtătoare de condei măiestrit, ce-a zugrăvit pe neprihănita foaie chipurile atâtor făuritori de literatură, deslușindu-ne frumusețea creației lor.
Nu uit, de asemenea, bucuria primirii unor sfaturi privitoare la expoziția muzeală de la Vovidenia, la înființarea căreia neobositul literat și-a adus o însemnată contribuție. Au urmat și alte întrevederi cu nonagenarul academician, devenite pentru mine veritabile revelații ale unui suflet clocotind de doruri multe, înalte năzuințe și alese bucurii. De aceea păstrez în taina inimii memoria marelui om de cultură Constantin Ciopraga, slujitor al cuvântului măreț, scris ori rostit, fidel și luminat fiul al Bisericii lui Hristos, trăitor autentic al credinței străbune, care a recunoscut că în cele mai grele momente ale vieții lui, Dumnezeu i-a fost aproape.
