„Entuziasmul poporului nostru de după Marea Unire a fost așa de mare și de frumos, încât a condus cumva în mod natural spre Patriarhie. Aceasta nu înseamnă că marea împlinire a venit de la sine. Nu! Efortul factorilor de conducere a fost imens”, afirmă acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, într-un interviu publicat în Ziarul Lumina marți, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române.
„Aceștia au vrut cu tot dinadinsul să reușească”, a spus istoricul despre oamenii de stat de acum un secol. „Erau la înălțimea misiunii lor, erau oameni de stat, nu politicieni, erau adânc dăruiți obștii și credinței obștii.”
Românii, popor cu o dezvoltare unică în istorie
Întrebat cum comentează legătura dintre istoria românilor și evoluția organizării bisericești în teritoriile locuite de ei, istoricul a spus că „poporul nostru a avut o dezvoltare particulară, inconfundabilă și irepetabilă”.
„În Evul Mediu, statele românești nu au avut nevoie de patriarhii, fiindcă domnii noștri nu au aspirat la statut imperial și nu au tins să răstoarne ierarhia constituită a Patriarhiei Ecumenice. Mitropoliții au fost ierarhi suficient de înalți încât să asigure puterea suverană a principilor români”, a spus Președintele Academiei.
„Neavând vocație imperială și, deci, nevoind să imite împărăția bizantină, românii nu au creat nici Patriarhie diferită de cea a Marii Biserici. Pe de altă parte, mitropoliile Țării Românești și Moldovei și mai apoi Mitropolia Transilvaniei și-au îndeplinit cu prisosință rolul istoric de consacrare a puterii princiare, de apărare a independenței și de susținere a identității naționale.”
Biserica se poziționează în centrul comunității
„Centrele bisericești s-au mutat după lume. Biserica este lumea însăși, iar conducerea Bisericii se află în mijlocul comunității. Astfel, după ce Roma Veche a decăzut, împăratul Constantin a decis construirea unei noi capitale acolo unde pulsa viața, acolo unde se dezvoltaseră masiv meșteșugurile și comerțul”, a explicat acad. Ioan-Aurel Pop.
Tot astfel, „mitropoliile noastre medievale s-au mutat după domnie, iar domnia s-a mutat după aglomerările de oameni”: de la Argeș la Târgoviște și apoi la București (în Țara Românească), respectiv de la Baia și Siret la Suceava și apoi la Iași (în Moldova).
Legitimarea statelor naționale, și prin Biserică
„Secolul naționalităților a avut în centru lupta de emancipare națională a popoarelor și de destrămare a imperiilor multinaționale. Bisericile Răsăritului s-au dezvoltat în conivență cu acest imens efort de constituire a adăpostului teritorial pentru fiecare popor”, a mai spus Președintele Academiei.
„Cum legitimarea statelor naționale în estul Europei s-a făcut și prin Biserică, românii s-au integrat și ei în acest efort.”
Evenimentul decisiv pentru realizarea autocefaliei a fost obținerea independenței de stat, precedată și pregătită de Unirea Principatelor (1859).
„Așa cum autocefalia a urmat unirii și independenței, tot așa Unirea cea mare a adus după sine întemeierea Patriarhiei”, a spus acad. Ioan-Aurel Pop.
România Mare devenise cea mai mare țară din sud-estul Europei și a doua Ortodoxie din lume ca mărime.
„Patriarhia Română și-a ținut rangul în secolul acesta trecut de la recunoaștere, a funcționat neîntrerupt, inclusiv în timpul regimului comunist, nu a cunoscut schisme sau erezii, păstrând vie credința poporului român și încrederea acestuia în ierarhii săi și în cinul clerical în general”, a subliniat Președintele Academiei Române.
Biserica Ortodoxă Română a aniversat marți, 4 februarie, un secol de la ridicarea la rangul de Patriarhie, eveniment marcat de Sfânta Liturghie și un Te Deum – slujbă de mulțumire, oficiate la Catedrala Patriarhală.
În cadrul liturghiei a avut loc proclamarea generală a canonizării noilor sfinți români mărturisitori și cuvioși din secolul 20.
Vezi și:
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu
