Mai multe activități misionar-pastorale în Eparhia Argeșului

La 18 martie 2014 a avut loc ședința Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Având în vedere hotărârile Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române, s-a stabilit data alegerii membrilor Adunării Eparhiale, în mandatul 2014-2018, precum și numirea președinților circumscripțiilor electorale.

S-au prelucrat, cu Părinții Consilieri, hotărârile Sfântului Sinod din februarie 2014, cu îndatorirea de a fi puse în aplicare, verificând permanent împlinirea acestora.

Se vor intensifica activitățile misionar-pastorale și administrativ-gospodărești care se desfășoară la parohii, menționându-se faptul că pentru toate lucrările, preoții parohi au obligația statutară de a obține aprobarea Centrului Eparhial, potrivit eparhiaargesului.ro.

Un alt punct de pe ordinea de zi a constituit-o colecta pentru Catedrala Mântuirii Neamului, făcându-se apel, atât la slujitorii Sfintelor Altare, dar și la bunii credincioși argeșeni și musceleni de a dărui, după posibilități, banul văduvei, pentru continuarea lucrărilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…