Comisia Patristică a Patriarhiei Române, în colaborare cu Departamentul „Carte patristică”, înființat de curând în cadrul Editurilor Patriarhiei Române, pregătesc pentru publicare mai multe volume, ce cuprind reguli și tratate morale și ascetice ale unor Sfinți Părinți de seamă ai Bisericii. „În clipa de față, se află în curs de tipărire un volum consistent cu regulile și tratatele morale și ascetice ale Sfântului Vasile cel Mare, unul cu opere inedite ale Sfântului Grigorie de Nyssa și Sfântului Macarie Egipteanul și un prim volum din impresionanta și foarte însemnata corespondență a Fericitului Ieronim, Părintele filologiei biblice. Totodată, în curs de publicare sunt și opere de Sfântul Chiril al Alexandriei, Lactantius, Tertulian, Sfântul Grigorie Teologul, Fericitul Ieronim, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ambrozie de Milan, Sfântul Irineu de Lyon ș.a. Fiindcă suntem singurii ortodocși de limbă latină (româna este o limbă romanică), ne străduim să respectăm un echilibru în publicarea Părinților greci și latini, favorizând, bineînțeles, autorii orientali, cei mai apropiați de tradiția ortodoxă. Totuși, Sfântul Fotie cel Mare (care poate fi acuzat de orice în afară de filo-occidentalism) afirma cu tărie, în «Mistagogia Sfântului Duh», că Ambrozie, Augustin, Ilarie și alții sunt autori pe deplin ortodocși, răstălmăciți în chip răuvoitor de teologii occidentali din veacul al IX-lea. De aceea nu-i putem ignora pe marii Părinți occidentali. Astfel, până în momentul de față, în cele două colecții îngrijite de noi («Părinți și Scriitori Bisericești» și «Credința Ortodoxă») au fost publicate, de pildă, opere de Sfântul Vasile cel Mare, Fericitul Augustin, Sfântul Ioan Hrisostom, Tertulian, Sfântul Epifanie de Salamina, Fericitul Ieronim, Eusebiu de Cezareea, Sfântul Benedict de Nursia”, a declarat pentru Ziarul Lumina părintele ieromonah Policarp Pîrvuloiu, redactor coordonator al Departamentului „Carte patristică” din cadrul Editurilor Patriarhiei Române.
A început Pelerinajul de Florii din Capitală (Live)
Pelerinajul de Florii din Capitală a început sâmbătă la ora 14:30 cu slujba Vecerniei, oficiată la Mănăstirea Radu Vodă. Aici, la ora 16:00, vor fi binecuvântate ramurile de salcie pentru pelerini. Trinitas TV transmite live,…
Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat câștigătorii etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic
Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat vineri câștigătorii etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic. Premiul I a fost acordat grupului de cateheză al parohiilor Copăceni Mănăstirea și Copăcenii de Jos din Protoieria Ilfov Sud, pentru portofoliul „Cercetați…
Liturghia Darurilor, oficiată la Viena pentru 80 de elevi de diferite naționalități
La inițiativa profesorului lor de religie, pr. Emanuel Nuțu, de la Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, 80 de elevi ortodocși de diferite naționalități au participat miercuri la Liturghia Darurilor înainte sfințite. Slujba a…
Profesori de la Seminarul Dorohoi le-au vorbit basarabenilor despre Maica Domnului ca maică a durerii care înțelege suferința noastră
Vasile Postolachi, profesor de dogmatică la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, și Răzvan-Gabriel Sarafim, profesor de muzică la aceeași instituție, au susținut miercuri, la Lipcani, Republica Moldova, conferința „Maica Domnului – Maica Durerii…
Episcopul Lucian a sfințit un nou centru de servicii sociale în eparhie
Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat joi slujba de sfințire a Așezământului de servicii sociale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Oțelul Roșu, oraș în care eparhia oferă servicii sociale din 2015. De asemenea, ierarhul a binecuvântat și…