Două saloane din cadrul Secției Pediatrie – Copii abandonați a Spitalului Județean Constanța au fost, astăzi, 2 septembrie 2013, binecuvântate. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează TRINITAS TV.
„Pentru că solidaritatea creștină este atât de binecuvântată de Dumnezeu și dragostea de a ajuta în tot felul pe semeni este o binecuvântare, noi nădăjduim ca acest model, ca o biserică, din fondurile donatorilor, ale săracilor, să înfrumusețeze saloanele de la spitalul județean”, a mărturisit ÎPS Părinte Teodosie.
Saloanele au fost renovate de Parohia „Sfântul Mina”. Acțiunea s-a înscris în programul „Caravana Sfântului Mina”, desfășurat din luna iunie a acestui an.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Spitalului Județean Constanța.
Pe tot parcursul desfășurării „Caravanei Sfântului Mina”, credincioșii parohiei constănțene au organizat săptămânal activități-filantropice în diferite așezăminte sociale și centre de zi.