Sinodul Patriarhiei Ierusalimului a discutat despre pregătirile pentru celebrarea a 2.000 de ani de la Botezul Domnului

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a discutat despre pregătirea evenimentelor dedicate împlinirii, în 2030, a 2.000 de ani de la Botezul Domnului.

Ierarhii, reuniți sub președinția Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, au analizat joi planurile pentru a marca, printr-o serie de manifestări organizate la râul Iordan, importanța istorică și duhovnicească a momentului.

Locul Botezului, în centrul pregătirilor

Preafericirea Sa a subliniat importanța inaugurării Universității Ortodoxe Internaționale de la Locul Botezului Domnului.

Potrivit Patriarhiei Ierusalimului, instituția este gândită ca un spațiu de dialog și întâlnire între Biserici, popoare și culturi, prin intermediul educației teologice și al cercetării academice.

Totodată, Patriarhul Ierusalimului a evidențiat rolul statului iordanian în proiect, precum și necesitatea susținerii dezvoltării sale academice, teologice și culturale. Universitatea urmează să contribuie la afirmarea identității spirituale a Iordaniei ca țară a Botezului Domnului și a conviețuirii dintre comunități.

Sfântul Sinod și-a exprimat recunoștința față de Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și față de autoritățile statului pentru sprijinul acordat pregătirilor legate de comemorarea din 2030 și pentru grija față de Locurile Sfinte.

În cadrul ședinței, ierarhii au examinat și situația administrativă, eclezială și pastorală a Patriarhiei Ierusalimului, cu accent asupra dificultăților întâmpinate de parohiile aflate în jurisdicția sa.

Foto credit: Facebook / Patriarhia Ierusalimului


Știri recente

Revista „Binele de știut”: Iulie 2026

Luna iulie 2026 a fost marcată de momente importante din viața Bisericii Ortodoxe Române, de la ziua de naștere a Patriarhului Daniel și ședința Sfântului Sinod, până la hirotonia unui nou arhiereu. Pelerinajul și cinstirea…