La Catedrala Veche din Arad va fi oficiat parastasul de 40 de zile pentru Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
Cu acest prilej, clerici, monahi și credincioși sunt invitați să participe la rugăciune în data de 30 iulie, în memoria fostului Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Programul comemorativ va începe la ora 09:00 cu oficierea Sfintei Liturghii, iar de la ora 11:00 va fi săvârșită slujba parastasului.
„Îi invităm pe toți cei care l-au prețuit și l-au cunoscut pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul să se unească în rugăciune, pentru a cere Milostivului Dumnezeu să așeze sufletul său în corturile drepților”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului.
Scurtă biografie
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul s-a născut la 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, județul Vaslui, primind la botez numele Vlad. A intrat în obștea Mănăstirii Neamț în anul 1989, iar în 1991 a fost tuns în monahism.
A urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și studiile Facultății de Litere și Teologie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, obținând ulterior titlul de doctor în teologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A desfășurat o bogată activitate didactică și administrativă, fiind cadru universitar și îndeplinind mai multe responsabilități în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.
În anul 2009 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titulatura Lovișteanul, iar din 2017 a contiunat această slujire în Arhiepiscopia Aradului.
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a trecut la Domnul în data de 26 iunie, la vârsta de 54 de ani. Slujba înmormântării a avut loc în 30 iunie, la Mănăstirea Neamț.
Foto credit: Arhiepiscopia Aradului





