Misiunea Socială Diaconia împlinește 25 de ani de activitate: Mărturii și mesaje de felicitare

Părintele Ciprian Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române, a felicitat Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei la împlinirea a 25 de ani de activitate.

Într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale, clericul transmite că este mândru de faptul că organizația face parte din Federația Filantropia a Patriarhiei Române, organizație de tip federativ pe care o conduce ca președinte.

Exemplu de bună practică

Președintele Federației Filantropia subliniază că Misiunea Socială Diaconia oferă multe exemple de bună practică în diverse domenii: proiecte ca Eco-inițiative, proiecte de responsabilitate socială sau proiecte de conștientizare a traficului de persoane și de prevenire a adicțiilor.

„Le doresc ca în continuare acest sfert de secol de filantropie să înflorească, să ajungem să le spunem: La mulți ani! și când vor împlini 50 de ani de filantropie”, încheie Părintele Ciprian Ioniță.

Organizația filantropică a Mitropoliei Basarabiei este cea mai importantă organizație privată din Republica Moldova care dezvoltă proiecte în domeniul social, având atât parteneri instituționali din domeniul administrației publice, cât și parteneri privați – organizații similare din afara țării.

Misiunea Socială Diaconia este activă în cadrul următoarelor platforme naționale din Republica Moldova: Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei, Consiliul Național al ONG-urilor, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei, Platforma de Comunicare a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie cu societatea civilă.

Tânără: „Diaconia m-a integrat în societate”

Pe pagina de Facebook a Misiunii Sociale Diaconia sunt publicate și mărturii de la alți colaboratori. Ana-Maria este o tânără originară din Coșcalia, Rep. Moldova, unde a ajutat la crearea unui centru comunitar local. „Prin 2007, fiind foarte des pe lângă bunica mea, care lucra la biserică, am aflat de această inițiativă frumoasă”, relatează ea.

Ea a făcut voluntariat pentru Misiunea Socială Diaconia din 2007 până în 2011, inclusiv la Chișinău, în perioada studiilor. Cele mai frumoase amintiri le are de la tabăra pentru copiii din comunitate pe care a coordonat-o în satul natal.

A fost implicată în activitățile desfășurate prin Programul Tineret și Voluntariat al Misiunii Sociale Diaconia. Acestea funcționează inclusiv prin parteneriate internaționale, organizând sesiuni de joacă pentru copiii din zona rurală (Ludobusul) și tabere pentru copiii din comunități.

„Diaconia m-a crescut și m-a integrat în societate. Sunt recunoscătoare pentru toate momentele pe care le-am trăit alături de ei și le urez un sincer: La mulți ani! Pe această cale, vreau să salut și toți voluntarii împreună cu care am petrecut cele mai frumoase tabere”, transmite Ana-Maria.

Sprijin și sens pentru vârstnici activi

O altă voluntară, Maria, are 69 ani și lucrează pentru Cantina Socială „Aproape de Aproapele” a Misiunii Sociale Diaconia, care oferă câte o masă caldă zilnic pentru peste o sută de vârstnici din Chișinău.

„Am avut în familie o necesitate mare și îmi trebuia ajutor, iar de la lume am aflat că în parc este Diaconia, care dă mâncare”, își amintește ea în alt mesaj video postat pe rețelele sociale.

Perioada de criză prin care a trecut a generat foarte multă presiune psihologică pentru ea, dar venirea zilnică la cantina mobilă, pentru a primi hrană caldă, a ajutat-o nu numai material, ci și în plan moral: și-a făcut prieteni și apoi a devenit voluntar, dovedind că încă mai poate contribui la societate.

„Am lucrat în ospătărie, am început de jos și am ajuns până sus”, declară doamna Maria. Așa a ajuns să ajute la distribuirea hranei calde, o activitate pe care o desfășoară de trei ani. Între timp, noua comunitate în care s-a integrat a ajutat-o să-și repare instalația de încălzire de acasă – o realizare care ar fi fost imposibilă pentru veniturile ei.

„Mă închin pe la pământ că sunt oameni cu sufletul atât de mare, care pot să ajute pe omul la nevoie”, spune doamna Maria. Ea mai declară că apăsarea și stresul resimțite zilnic au dispărut și le transmite un gând de profundă recunoștință celor care gătesc masa pentru vârstnicii beneficiari ai cantinei mobile.

Sprijin pentru mame și familii

Foto: Misiunea Socială Diaconia

Cel mai vechi program al Misiunii Sociale Diaconia este „În brațele mamei” (din 2011), destinat femeilor însărcinate sau mamelor singure în situații de criză. Până în prezent, Centrul Maternal „În Brațele Mamei” a găzduit peste 200 de cupluri mamă-copil și a asistat și altele  din comunitate.

  • În cadrul aceluiași program există și Centrul Multifuncțional pentru Copil și Familie „Sfânta Ana”, care anul trecut a sprijinit 1.211 de refugiați din Ucraina și 579 de persoane vulnerabile social din Rep. Moldova, oferind asistență materială, dar și consiliere psihologică și vocațională, activități de socializare, îngrijirea copiilor pentru câteva ore când părinții au treburi, și after-school pentru copii.
  • În 2022, Misiunea Socială Diaconia a înființat și Centrul de Educație Timpurie „Gâgâlici” – grădiniță frecventată anul trecut de 24 de copii din comunitate și 4 copii asistați de Centrul Maternal „În Brațele Mamei” – precum și Casa de Oaspeți „Sf. Iosif cel Milostiv”, care găzduiește mame refugiate din Ucraina cu copiii lor.

Un alt program este cel de sprijinire a adolescentelor orfane, din instituții rezidențiale sau din familii vulnerabile social. Din 2007 și până în prezent, prin Apartamentul social „Spre independență”, au fost găzduite, orientate vocațional și integrate social 114 tinere, dintre care 28 au beneficiat de etapa extinsă a programului – locuință socială asistată.

Un program important este Centrul de Resurse „Călăuza Solidarității” al Misiunii Sociale Diaconia, înființat în 2015 pentru sprijinirea inițiativelor comunitare. Programul revitalizează comunități prin formarea de lideri și grupuri de inițiativă locală, ajută familii cu copii de vârstă școlară și organizează activități de informare, educație și formare. Cinci centre comunitare și educaționale funcționează la Bălți, Săseni, Coșcalia, Roșu și Cahul.

Foto credit: Misiunea Socială Diaconia


Știri recente