Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, i-a îndemnat pe credincioșii români din Heidelberg, Germania, să participe în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, subliniind că „nu este ziua omului, ci a lui Dumnezeu”.
Mitropolitul a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Treime” din orașul german și a evidențiat în predică datoria fiecărui creștin de a participa la viața liturgică.
„Să vă faceți obicei să veniți regulat la biserică! Orice lucru bun se învață și se realizează la început cu efort, până când îți devine a doua natură”.
Vorbind despre roadele unei vieți liturgice statornice, Înaltpreasfinția Sa a evocat exemplele unor credincioși pentru care participarea la Sfânta Liturghie devenise cea mai mare bucurie: „Aici trebuie să ajungem cu toții, dragii mei. Să ajungi să spui fiecare dintre noi: Doamne, nu mai pot să trăiesc fără Liturghie”.
Mitropolitul Serafim a arătat că Dumnezeu răsplătește orice efort făcut pentru a ajunge la biserică, mai ales în diaspora, unde distanțele sunt adesea mari: „Ne numără Dumnezeu kilometrii pe care îi facem și ne răsplătește Dumnezeu tot pasul pe care îl facem spre biserică, toți kilometrii pe care îi facem spre biserică”.
„Să avem conștiința păcatului, să avem conștiința că suntem nevrednici și să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu iubește pe păcătoși mai mult decât pe cei sănătoși”, a îndemnat la final Înaltpreasfinția Sa.
Vizita Mitropolitului Germaniei, Europei Centrale și de Nord a coincis cu un moment important pentru comunitatea română din Heidelberg. După mai bine de cinci ani de demersuri, parohia a primit acordul comunității catolice pentru preluarea Bisericii „Sfântul Iosif” din Eppelheim, care va deveni propriul lăcaș de cult al românilor ortodocși din Heidelberg și din întreaga regiune.
Vezi și:
Foto credit: Parohia Ortodoxă Heidelberg / Serafim Armanca





