Părintele Radu Amariei, în vârstă de 34 de ani, păstorește Parohia Bedford din Marea Britanie, o comunitate în plină dezvoltare înființată în 2024. Parohul relatează cum arată familiile din parohie, ce eforturi fac pentru a participa la Sfânta Liturghie și cum sunt atrași noi credincioși de alte naționalități – adesea prin soțiile de origine română.
„Trebuie să fim oameni ai dragostei într-o lume a urii, a fricii. Trebuie să arătăm celorlalți că suntem diferiți și că putem să dăruim altceva față de ceea ce oferă lumea. Și omul să-și afle odihnă în noi. Și, dacă omul își află odihnă, știe că acolo e locul cel mai bun în care poate să vină și să-și găsească liniștea”, spune preotul.
„Ei simt un gol care nu poate să fie umplut și atunci vin la slujbele noastre și văd că acel gol este umplut de Sfânta Liturghie, de Hristos. Avem și un indian care a trecut la Ortodoxie de la religia hindusă anul trecut, în decembrie, primind numele de Spiridon, fiindcă soția, româncă, are foarte mare evlavie la Sfântul Spiridon.”
Comunitatea, în momentul de față, este în continuă dezvoltare. De la duminică la duminică, vin oameni noi – foarte mulți tineri. Mulți catehumeni și convertiți ajungîn comunitatea ortodoxă română din Bedford de pe rețelele sociale: scriu „Ortodox Church” pe Facebook sau pe Google și o găsesc.
„Prezența online este foarte importantă, mai ales în zilele în care trăim. În România e foarte ușor, ieși din bloc și ai biserica. Aici, însă, sunt oameni care vin la slujbă de la zeci de kilometri distanță”, spune Părintele Radu Amariei.
Cea mai mare provocare: spațiul liturgic

Cea mai mare provocare pentru o parohie din diaspora, mai ales nou-înființată? Spațiul liturgic, spune preotul. La Bedford, Sfânta Liturghie Ortodoxă începe la ora 12:00, la o jumătate de oră după slujba oficiată în același spațiu de comunitatea anglicană.
„Ei încep la ora 10:00 și, la ora 11:30, ies din biserică. La 11:30 intrăm noi. În jumătate de oră, pregătim spațiul nostru. Icoanele nu rămân permanent. Punem totul în fiecare duminică, apoi strângem la sfârșit, pentru că, la ora 17:00, după ce terminăm noi Sfânta Liturghie, vine o comunitate ucraineană”, relatează parohul.
„La ora 12:30, dăm binecuvântarea pentru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Cu toate acestea, oamenii sunt doritori după Sfânta Liturghie. Și vin la ora 12:30 duminica, inclusiv cu copilași mai mici, de șase-șapte ani, care nu mănâncă și nu beau nimic până se împărtășesc, undeva la ora trei din zi.”
„Iată cât efort fac oamenii aceștia. N-ai cum să nu-i iubești”, spune Părintele Radu Amariei.
Universalitatea Ortodoxiei

Pentru a-i ajuta pe toți să înțeleagă și să trăiască Sf. Liturghie – inclusiv pe copiii românilor, care nu mai cunosc limba maternă prea bine, jumătate din ecteniile și rugăciunile Sfintei Liturghii sunt în română, iar jumătate în engleză, rostite alternativ. Rugăciunea Tatăl nostru este spusă în ambele limbi, iar credincioșii dispun de cărți cu textul integral al slujbei tipărit bilingv – pe o pagină în română, iar pe cealaltă în engleză.
„Astfel, se pot folosi duhovnicește, pot să trăiască mai adânc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care poate să atingă inima omului.”
Cea mai importantă nevoie a oamenilor este să fie ascultați: „Trebuie să-i oferim timp de calitate omului”, spune parohul, care a stat și o oră și jumătate pentru a asculta o singură persoană la spovedanie.
În contextul acestei etape de început a parohiei, preotul simte un real sprijin din partea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord.
„Este un om al bucuriei. Un om care, prin orice greutate sau încercare ai trece, reușește să-ți dea un motiv să speri și să mergi mai departe. A schimbat dinamica în eparhie și este trup și suflet alături de noi și alături de comunitatea românească din Marea Britanie”, spune Părintele Radu Amariei.
Comunitate și familii din diaspora

Parohia este formată în principal din români care lucrează în cele mai diverse domenii – de la construcții, transporturi sau ambalarea florilor până la finanțe-bănci, sănătate sau afaceri proprii.
„Familiile tind să fie mai numeroase decât probabil în România: doi-trei copii sau mai mulți, cel mai probabil și datorită posibilităților”, spune parohul din Bedford. „Acolo, chiar dacă doar un părinte lucrează, își permite să țină o familie întreagă.”
Ca toți preoții din diaspora, și parohul din Bedford are un job de zi cu zi. Lucrează ca manager de contract pentru o firmă care realizează soluții de protecție la foc a locuințelor.
„Eu fac prețurile, eu cumpăr materialele, eu mă ocup de oameni, eu trimit facturile către client. Contractul anual pe care îl gestionez se ridică undeva la 5 milioane de lire. Dacă nu ating targetul, trebuie să vin cu justificări. Nu e ușor, dar slavă Domnului că ne-a dăruit sănătate și că putem să muncim”, povestește preotul, care are doi copii – Efrem, în vârstă de nouă ani, și Sofronie, în vârstă de șase ani.
Familia și Biserica sădesc semințele credinței

Părintele Radu Amariei, originar din județul Neamț, dar i-a plăcut de mic să meargă la biserică, iar aceasta o pune tot pe seama familiei, mai precis a bunicului: „Când eram mic, mă lua la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și, când veneam pe ulița satului, eu cântam Doamne, miluiește, iar toată lumea spunea: Uite părințelul!”.
Un alt reper în formarea sa a fost Părintele Iustin Pârvu, căruia îi păstrează o evlavie deosebită.
Mesajul către tineri al parohului român din Bedford este ca aceștia să se bucure, dar într-un mod frumos.
„Tinerii de astăzi trăiesc într-o lume total nouă, în care pot să fie foarte ușor ademeniți, să intre în diferite anturaje. De aceea, trebuie să aibă grijă ce prieteni își fac. Dar, dacă-L au pe Hristos în viața lor, în inima lor, dacă se împărtășesc cu Sfintele Taine, atunci și Dumnezeu le arată calea și le descoperă prietenii de care au nevoie”, spune Părintele Radu Amariei.

Ocrotitorii Parohiei Bedford sunt Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex.
Activitatea liturgică se desfășoară duminica, de la ora 12:00, la adresa 132 Bedford Rd, Kempston, MK42 8BQ, Bedford, United Kingdom, MK42 8BQ. Pagina de Facebook a comunității este disponibilă aici.
Vezi și:
- Parohia românească din Bedford înființează o școală parohială pentru copiii din comunitate
- Sf. Sofronie de la Essex, cinstit de românii din Bedford: A te ruga pentru lume nu este o metaforă, ci o cruce
- Parohia Bedford și-a serbat anticipat hramul: IPS Atanasie a hirotonit un diacon
Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord (deschidere articol)






