Paraclisul Episcopal din Bălți și-a sărbătorit duminică hramul principal închinat Tuturor Sfinților Români. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Antonie a oficiat Sfânta Liturghie.
Piatra de temelie a noului lăcaș de cult a fost sfințită în data de 1 decembrie 2023, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la reînființarea Episcopiei de Bălți.
Ierarhul a explicat semnificațiile Evangheliei despre chemarea primilor Apostoli și a evidențiat importanța mărturiei creștine în viața Bisericii.
Totodată, Preasfințitul Părinte Antonie a subliniat importanța Duminicii Sfinților Români, arătând că numeroșii sfinți ai neamului nostru reprezintă rodul lucrării Evangheliei și al credinței statornice trăite de generații de români.
Lăcașul de cult a fost construit cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României, al Mănăstirii Hadâmbu și al mai multor binefăcători din Basarabia și are hramurile Duminica Sfinților Români, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Foto credit: Facebook / Episcopia de Bălți





