PS Nichifor Botoșăneanul: Duminica Floriilor ne cheamă să privim cu nădejde la Crucea lui Hristos

„Duminica Floriilor ne cheamă să privim cu nădejde la Crucea lui Hristos, cu cinstire să ne aplecăm la Crucea Lui și cu durere”, a spus duminică Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor.

Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a subliniat că răul, deși are putere asupra omului, acesta poate fi biruit de iubire.

„Semnul învierii lui Lazăr și învierea Domnului Hristos ne vădește că nu răul are ultima putere în această lume, ci iubirea, chiar răstignită, chiar biruită de puterea răului în aparența lumii”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a spus că Intrarea Domnului în Ierusalim este „un praznic mare, un praznic care ne cheamă la bucurie și la nădejde, la împreună lucrare cu Domnul, la împreună mărturie a credinței, la împreună ajutorare unii altora în întărirea acestei credințe”.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Emanuel Vărvăruc a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Poiana Brăești, județul Botoșani.

Peste 2.500 de credincioși în pelerinaj

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim a fost precedată de tradiționala procesiune de Florii din ajunul praznicului, la care au participat peste 2.500 de oameni.

Procesiunea a început la Mănăstirea Bărboi cu destinația Catedrala Mitropolitană, oprindu-se pe parcurs la Biserica „Sfântul Sava” și la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a întâmpinat pe pelerini la Catedrala Mitropolitană, unde le-a vorbit despre importanța mărturisirii Adevărului.

„Această binecuvântată procesiune ne arată că suntem chemați să mărturisim adevărul și să așezăm adevărul în chip statornic atât în inima noastră, cât și în inima cetății. Fiindcă fără Dumnezeu nu putem împlini nimic frumos, adevărat, adânc și statornic”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Duminica Floriilor amintește de intrarea Domnului Hristos în Ierusalim, înainte de Sfintele Sale Pătimiri.

Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa


Știri recente