Patriarhul Justinian Marina a fost pomenit joi la 49 de ani de la trecerea la Domnul, la mormântul său de la Mănăstirea Radu Vodă.
Parastasul a fost oficiat de arhimandritul Nectarie Șofelea, starețul mănăstirii și Exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a evidențiat contextul dificil al regimului comunist în care s-a desfășurat activitatea patriarhului.
„Cel de-al treilea Patriarh al României, Justinian Marina, care a păstorit între anii 1948-1977, fiind unul dintre patriarhii care a lucrat pentru viața Bisericii, pentru activitatea acesteia din punct de vedere duhovnicesc, social, dar și misionar, în vremuri foarte complicate pentru istoria poporului român”, a spus părintele arhimandrit.
Păstorirea sa a coincis cu „aproape jumătate din perioada de dictatură a regimului comunist”.
Arhimandritul Nectarie Șofelea a explicat că mormântul Patriarhului Justinian de la Mănăstirea Radu Vodă „este locul pe care l-a ales cu mult timp înainte de trecerea sa la Domnul, pentru că el s-a implicat în restaurarea și refacerea acestei vechi vetre monahale”.
La slujba de pomenire au participat elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București.
Scurtă biografie
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu





