Ziua Națională a României, sărbătorită la Chișinău. Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: Prietenia dintre cele două maluri ale Prutului, un legământ temeinic

Ambasada României la Chișinău a organizat, miercuri, o recepție în cinstea Zilei Naționale a României. Cu această ocazie, Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a subliniat legătura profundă dintre cele două maluri ale Prutului, un adevărat „legământ temeinic, trainic”.

„Prietenia profundă dintre cele două maluri ale Prutului este un legământ temeinic, trainic. Și devine mai puternic cu fiecare proiect comun finalizat și cu fiecare generație care învață să gândească și să acționeze european”, a spus Excelența Sa.

În mesajul său, ambasadorul a reiterat faptul că România este un susținător al Republicii Moldova pe drumul comun.

„Sunt mândru că acum oamenii de aici se pot concentra pe dezvoltarea societății și a economiei. Și sunt mândru că România rămâne același susținător ferm, consecvent și predictibil pentru viitorul pe care cetățenii și l-au ales”.

„Ziua noastră Națională nu este doar o sărbătoare, o aniversare, este momentul în care împreună reflectăm la direcția în care mergem, la drumul nostru comun”, a transmis Cristian-Leon Țurcanu.

Ziua Națională a României se sărbătorește pe 1 decembrie. Biserica marchează această zi prin slujbe Te Deum.

Foto credit: Președinția Republicii Moldova


Știri recente