Basilica.ro, felicitată de Agerpres: Aduce în atenția publicului nu doar informația, ci și sensul ei profund

Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române a primit felicitări din partea Agerpres, în contextul aniversării a 17 ani de activitate. În mesajul transmis de directorul general Claudia – Victoria Nicolae se evidențiază că Basilica.ro transmite „nu doar informația, ci și sensul ei profund”.

„În toți acești ani, Basilica.ro a devenit o voce respectată în peisajul media din România, promovând constant dialogul, credința, cultura și implicarea socială”, se arată în mesajul adresat Arhidiaconului Nicolae Iftimiu, Directorul Basilica.ro.

„Profesionalismul și echilibrul în reflectarea evenimentelor religioase și sociale aduc în atenția publicului nu doar informația, ci și sensul ei profund, demonstrând că Binele de știut este o misiune autentică, nu doar un slogan”, scrie Claudia – Victoria Nicolae.

În acest fel, consideră directoarea Agerpres, Basilica.ro contribuie „la o mai bună înțelegere a rolului Bisericii în societatea contemporană”.

„AGERPRES apreciază parteneriatul de încredere construit de-a lungul timpului și își exprimă deschiderea pentru continuarea unei colaborări rodnice în slujba binelui comun și a adevărului. Vă dorim în continuare mult succes, inspirație și putere în munca nobilă pe care o desfășurați”, mai transmite Claudia – Victoria Nicolae.


Înființată în 27 octombrie 2007, odată cu Centrul de presă Basilica, agenția de știri a Patriarhiei Române a început să funcționeze efectiv în următorul an, publicând prima știre în 16 iunie 2008.

Foto credit: Agerpres


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…