114 ani de la nașterea Sfântului Arsenie de la Prislop

Arsenie Boca

Sfântul Arsenie de la Prislop, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română, s-a născut în urmă cu 114 ani, în data de 29 septembrie 1910.

A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram Iancu” din Brad (1922-1929), la Academia Teologică din Sibiu (1929-1933), la Academia „Belle Arte” din București și a urmat un stagiu de documentare în Sfântul Munte Athos.

Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, a tradus lucrarea în limba română în doar cinci luni.

În anul 1936 a fost hirotonit diacon celibatar de către Mitropolitul Nicolae Bălan, iar în anul 1940 a fost tuns în monahism. În 1942 a fost hirotonit preot și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu, pe care a renovat-o.

Perioadele de arest

După ocuparea țării de regimul sovietic, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945 și eliberat pe 30 iulie 1945, fiind găsit nevinovat. După 3 ani este arestat din nou, pentru vina de a-i fi ajutat cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului.

Mitropolitul Nicolae Bălan l-a transferat de la Mănăstirea Sâmbăta, la Mănăstirea Prislop, în noiembrie 1948. A fost pus stareț, iar după ce așezământul monahal a devenit mănăstire de maici, părintele rămâne duhovnicul obștii, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare.

A fost arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 ianuarie 1951 și închis la: Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari, nouă luni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Eliberat la 17 martie 1952 s-a întors la Mănăstirea Prislop, participând la slujbe, pictând și lucrând în obștea mănăstirii. În anul 1955 a fost anchetat la Timișoara, îndurând alte șase luni de detenție. În anul 1969, Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar părintele Arsenie exclus din monahism, începând perioada de pribegie prin București și alte localități.

În 1961 era angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968 a fost pensionat. Apoi s-a retras la parohia Drăgănescu, lângă București, unde a început pictarea lăcaşului de cult.

Spre sfârșitul vieții i s-a permis să se reîntoarcă la Prislop. A trecut la cele veșnice în data de 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, mormântul părintelui devenind un adevărat loc de pelerinaj pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit.

Canonizarea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis trecerea în rândul sfinților a Părintelui Arsenie Boca în ședința din 11-12 iulie. Proclamarea canonizării va avea loc în anul 2025. Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop va fi serbat în ziua de 28 noiembrie.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop

Sursă foto: public domain


Știri recente