Mitropolitul Teodosie s-a călugărit în Mănăstirea Cozia, (foto) apoi a ajuns egumen la Mănăstirea Curtea de Argeș, pe care o povățuiește timp de zece ani. Aici s-a dovedit tuturor un vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos, cuvios, blând și bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Pentru niște daruri ca acestea, în anul 1668, arhimandritul Teodosie este ales mitropolit și părinte duhovnicesc al Țării Românești, în locul răposatului mitropolit Ștefan. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, a păstorit Biserica Ungro-Vlahiei timp de aproape 40 de ani, silindu-se întru toate să mărturisească dreapta credință, să tămăduiască neputințele poporului, să zidească noi lăcașuri de rugăciune, să tipărească cărți bisericești în limba română și să mângâie pe săraci și pe orfani. Pentru toate acestea era iubit, atât de domnii Țării Românești, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, al căror sfetnic și duhovnic era, cât și de tot poporul ortodox. Din cărțile tipărite cu binecuvântarea mitropolitului Teodosie, cea mai importantă este Biblia de la București, din anul 1688. De asemenea, a mai tipărit un Liturghier slavo-român (1680), Evanghelia (1682) și Apostolul (1683), ambele în limba românească, spre mângâierea poporului binecredincios. Pe lângă grija Bisericii din Țara Românească, mitropolitul Teodosie se îngrijea și de Biserica Ortodoxă din Transilvania, hirotonind în timpul păstoriei sale cinci mitropoliți ai Ardealului și acordând numeroase ajutoare bisericilor de peste Carpați. Ajungând la vârsta de aproape 90 de ani, evlaviosul mitropolit Teodosie a recomandat ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaș în scaun, socotind că este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească. Și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 27 ianuarie 1708, și a fost înmormântat lângă altarul Catedralei mitropolitane din București.
Cuvântul Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor
La slujba Învierii, Patriarhul Daniel a adresat un cuvânt despre Învierea lui Hristos ca temelie a învierii tuturor oamenilor. În cuvânt, Preafericirea Sa a evidențiat trei mari adevăruri legate de Învierea lui Hristos. Textul integral:…
Patriarhul Daniel, în noaptea de Paști: Trei mari adevăruri despre Învierea Domnului
La slujba din noaptea de Paști, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a vorbit miilor de credincioși prezenți pe Dealul Patriarhiei despre trei mari adevăruri legate de Învierea lui Hristos. Trei mari adevăruri despre Învierea Domnului „Primul…
LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…
FOTO: Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim la Patriarhia Română
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit Lumina Sfântă de la Ierusalim sâmbătă seară, în Catedrala Patriarhală. Lumina a fost adusă la București de Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Foto credit: Basilica.ro…
Patriarhul României: Lumina Sfântă se dăruiește celor care cred în Hristos și îl iubesc pe El
Patriarhul Daniel a primit Lumina Sfântă de la Ierusalim sâmbătă seară, în Catedrala Patriarhală, și a explicat că aceasta este un dar de la Dumnezeu: „Avem prin această Lumină Sfântă semnul Iubirii Lui Hristos, Lumina…