În satul Dârvari va fi construită o nouă biserică

În satul prahovean Dârvari, comuna Valea Călugărească, va fi construită o nouă biserică.

Piatra de temelie a viitorului locaș de cult a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Episcopul le-a vorbit sutelor de credincioși care au participat la eveniment despre importanța implicării în lucrările de edificare a unui nou locaș de cult.

„Atunci când se dorește zidirea unei biserici mai și mai frumoasă decât cea care a fost într-un loc îndeamnă că mai sunt încă mulți oameni care doresc să fie aproape de Dumnezeu”.

„Acolo unde se dorește înălțarea unei biserici încă mai sunt inimi curate, încă mai sunt oameni care încă se mai gândesc la Dumnezeu și care știu că drumul către Împărăția Cerurilor trece întotdeauna prin biserică”.

„Nu se poate să ajungem înaintea lui Dumnezeu dacă nu poposim în biserică”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, potrivit Trinitas TV.

Noua biserică va fi ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie, vindecătorul de boli.

Toto duminică, ierarhul a resfinţit Biserica Parohiei Predeal-Sărari din ju­dețul Prahova.

În cadrul slujbei a fost hirotonit un diacon, iar la final, pentru activitatea desfășurată, pr. paroh. Nicolae Manache a primit rangul de iconom stavrofor.

Comentarii Facebook


Știri recente