25 aprilie 1767 – A trecut la cele veșnice la Poiana Mărului, jud. Buzău, sfântul cuvios de origine slavă Vasile de la Poiana Mărului. S-a născut 1692. În urma reformei secularizante a țarului Petru cel Mare în Rusia, care printr-un „Regulament duhovnicesc” (1721) și prin „Proclamația monahismului” (1724) a desființat un număr foarte mare de schituri și mănăstiri ieroschimonahul Vasile a fost nevoit să se refugieze împreună cu alți confrați în Țările Române. S-a stabilit inițial la Schitul din Dălhăuți, al cărui stareț va fi până în 1730, când s-a mutat la Poiana Mărului. Între anii 1730-1733, întemeiază Schitul Poiana Mărului (aici va rămâne stareț până la trecerea sa la Domnul), construind o biserică de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, cu ajutorul domnitorului Nicolae Mavrocordat (1719-1730) și a urmașului său la domnie, Constantin Mavrocordat. Îndrumător duhovnicesc al viitorului stareț Paisie de la Neamț, pe care 1-a călugărit în anul 1750 la Muntele Athos. Canonizat și trecut în rândul sfinților, prin hotărârea Sfântului Sinod din 5 martie 2003, cu zi de prăznuire la 25 aprilie.
Mitropolitul Antonie la Ungheni: Comunitățile cresc când oamenii își trăiesc viața în jurul Sfântului Altar
„Comunitățile își împlinesc rostul și cresc atunci când oamenii își trăiesc viața în jurul Sfântului Altar, purtându-și împreună bucuriile și încercările”, a spus Mitropolitul Antonie al Basarabiei marți, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o…
Prima ediție a Taberei Youth ROARCH a reunit 35 de tineri români din Marea Britanie
Prima ediție a Taberei Youth ROARCH s-a desfășurat în perioada 21-23 iulie, în apropiere de Londra, reunind 35 de copii și tineri români din mai multe parohii ale Arhiepiscopiei Marii Britanii și Irlandei de Nord.…
Să fim mărturisitori ai lui Hristos: Mitropolitul Andrei la hramul mănăstirii pe care a ctitorit-o în satul natal
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena”, pe care a ctitorit-o în satul natal – Oarța de Sus, județul Maramureș. Părintele mitropolit i-a avut alături pe…
PS Teofil Trotușanul: Creștinii sunt chemați să caute întâlnirea cu Hristos Cel Înviat
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, i-a îndemnat miercuri pe credincioșii Parohiei „Sfânta Mironosiță Maria Magdalena” din Onești, să caute întâlnirea cu Hristos Cel Înviat. Părinte episcop a oficiat Sfânta…
Să avem grijă ca să nu-L pierdem pe Domnul din brațele inimii noastre, din pricina păcatelor, îndeamnă Episcopul Ignatie
„Să avem grijă ca să nu-L pierdem pe Domnul din brațele inimii noastre, din pricina păcatelor pe care le săvârșim”, a îndemnat Episcopul Ignatie al Hușilor, miercuri, de sărbătoarea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. Preasfinția Sa…




