Clerul și procurorii au convenit asupra unui acord prin care se permite infractorilor, condamnați pentru fapte minore, să își duca la sfârșit sentința în mănăstirile Georgiei, anunță Interfax (traducere realizată de Sectorul Relații Bisericești și Interreligioase, diac. Rogoti Eugeniu). Aceștia susțin ca soluția va ajuta la ameliorarea situației în închisorile suprapopulate, și în același timp la restaurarea Bisericilor și Mănăstirilor distruse în perioada sovietica. Seful unei închisori, Khatuna Kalmakhelidze, spune ca acest acord îi va ajuta pe deținuți sa efectueze o ‘munca sociala de valoare.’ Liderul Mitropolitan, Theodor, a declarat vineri, 12 martie 2010, ca deținuții sunt în măsura să construiască sau să întrețină mănăstirile acestei națiuni predominant creștin ortodoxă. Într-o scrisoare AFP se arata ca o comisie formata din reprezentanți ai procuraturii generale și ai Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Georgiene va găsi și selecta candidații potențiali în rândul deținuților. Sistemul este în concordanța cu politica guvernului de ‘liberalizare a urmăririi penale’ și de ‘definire a unor metode noi de re-socializare’ pentru deținuți. Georgia se află încă într-o perioada în care încearcă încă să depășească criza economica provocata de războiul din 2008. Într-un raport emis anul trecut, Prison Reform International a spus ca aproximativ 20.000 de persoane s-au aflat în închisorile Georgiei, cu o crestere de 300% fața de 2004, capacitatea mai multor instituții de acest gen fiind cu mult depașită. În mod asemănător, preocupat, de suprapopularea închisorilor din Rusia, Patriarhul Kirill anunța și el sâmbătă, 7 martie 2010, că a creat un departament special de supraveghere a modului de implicare a parohiilor în penitenciare, conform Moscow Times.
O nouă apariție editorială: „Viața și Acatistul Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea”
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat „Viața și Acatistul Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea”, fiind disponibil atât standard, cât și într-o ediție în format mic. Apariția editorială face parte din colecția…
Pe plajele din Mamaia Nord-Năvodari vor fi create perdele forestiere
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a lansat, prin instituțiile din subordine și în parteneriat cu administratorul plajelor din Mamaia Nord-Năvodari, județul Constanța, un proiect-pilot de creare de perdele forestiere pe plajele din această zonă.…
Mănăstirea Antim își va serba hramul în Duminica Tuturor Sfinților: Program
Mănăstirea Antim își va serba hramul în Duminica Tuturor Sfinților. Cu acest prilej, credincioșii sunt invitați să participe la slujbele organizate în acest sfârșit de săptămână la așezământul monahal din Capitală. Manifestările liturgice vor începe…
Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava a împlinit 60 ani. PS Damaschin Dorneanul le-a mulțumit medicilor
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a transmis marți un mesaj de felicitare la evenimentul prin care Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava a…
Trinitas TV difuzează în premieră filmul „Îngerul pustiei – Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”
Trinitas TV difuzează în premieră vineri seară, la ora 20:00, filmul „Îngerul pustiei – Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”, realizat de Simona Ștefania Iordache, filmat de Irina Simitopol și editat de Adrian Popescu. Documentarul…




