Mănăstirea Moldovița din județul Suceava a găzduit filmările unei probe din noul sezon al emisiunii MasterChef România.
Echipa de producție a realizat miercuri una dintre provocările competiției culinare în incinta așezământului monahal, ales ca loc reprezentativ pentru patrimoniul și tradițiile Bucovinei.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a mănăstirii sucevene, sezonul al 11-lea al emisiunii va include probe desfășurate în mai multe locuri emblematice din România, pentru a pune în valoare peisajele, tradițiile și gastronomia locală.
Spațiile amenajate pentru competiție au cuprins atât curtea mănăstirii, cât și alte zone din incinta așezământului. Preparatele concurenților au fost evaluate de jurații Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, iar la degustare au luat parte monahi și localnici.
În cadrul programului, a avut loc un moment artistic susținut de interpreta de muzică populară Angelica Flutur.
Filmările s-au desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și cu sprijinul stavroforei Ecaterina Vicleanu, stareța mănăstirii. La realizarea episodului au participat peste o sută de membri ai echipei de producție.
Foto credit: Constantin Ciofu





