Prăznuirea Sfântului Proroc Ilie la Galaţi

Sute de credincioşi din judeţele Galaţi şi Brăila au fost prezenţi miercuri, 20 iulie 2016, la hramul bisericii Sfântul Proroc Ilie din cartierul Micro 17, a precizat părintele Molocea Gabriel.

Prăznuirea ocrotitorului spiritual al parohiei a început  încă de marţi prin oficierea slujbei Privegherii şi Acatistul Sfântului.

În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei,  Europei Centrale și de Nord și de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din curtea bisericii.

 La sărbătoarea parohiei a fost prezent şi grupul de bătrâni „Ștefanienii” din comuna Piscu care, la momentul chinonicului, au susținut un recital de cântece din repertoriul popular românesc.

După slujbă, au fost  oferite pachete cu alimente şi articole de primă necesitate persoanelor care sunt în imposibilitatea de a se deplasa, acestea aflându-se în evidenţele parohiei.

La final, cei doi ierarhi au vizitat expoziția de vase tradiționale și obiecte populare organizată de elevii Școlii Gimnaziale nr 17.

Comentarii Facebook


Știri recente