Calendar Ortodox 4 iulie

Sfânta Olimpiada din Fărcașa

Sfânta Olimpiada s-a născut la 8 septembrie 1880 și toată viața a trăit în satul Farcașa, din Județul Neamț. În anul 1903 s-a căsătorit cu Ion Tănase, întemeind o familie frumoasă, binecuvântată de Dumnezeu cu opt copii (șase fete și doi băieți): Maria, Glicheria, gemenele Ioana și Marița, Petru (viitorul Sfânt Petroniu), Raveica și Dumitru.

Din tinerețe a lucrat virtutea milosteniei, având credință puternică și multă evlavie pentru slujbele Bisericii, crescându-și copiii în duhul creștin ortodox. Se nevoia cu multe metanii și făcea privegheri și rugăciuni către Mântuitorul Hristos, Maica Domnului și sfinții Săi, având multă dragoste, încredere și nădejde neclintită în ajutorul lui Dumnezeu.

Ținea cu asprime toate zilele de post de peste an. Cunoștea Crezul, pasaje din Sfânta Scriptură și din Psalmi, rugăciuni, tropare, stihiri de la praznice, toate învățate de la biserică și din citirea rugăciunilor de acasă. Povățuită de duhovnicii mănăstirilor nemțene, avea necontenit gândul la Dumnezeu și rostea în toată vremea: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!

Primea cu dragoste pe oricine avea nevoie de ajutor și miluia cu dărnicie pe cei săraci. Pe 1 august 1942, la Iași, i-a murit soțul de pelagră și de atunci a rămas văduvă până la moarte. Pomenirile morților erau pentru ea o datorie sfântă, iar rugăciunea o rânduială zilnică, ținută cu sfințenie, având credința în viața veșnică și încrederea că faptele bune săvârșite în viață sunt cu adevărat luate în seamă înaintea lui Dumnezeu.

A trăit credința în Mântuitorul Hristos și a cunoscut duhovnicește că harul lui Dumnezeu se revarsă peste cei ce îi slujesc Lui cu smerenie și dragoste. Olimpiada era gospodină neîntrecută, torcea, țesea, singură făcea toată îmbrăcămintea celor din casa ei: cămăși, sumane, opinci, precum și așternuturile din casă. Participa la toate muncile: fie în gospodărie, fie la vite, fie pe ogor; până să îi crească copiii mari, ea le făcea pe toate în casă.

Prețuia pământul pe care îl îngrijea cu toată dragostea. Pe lângă toate aceste îndeletniciri, era și moașa satului. Doar cine stătea mai pe îndelete de vorbă cu ea putea să își dea seama cât de adâncă era viața ei creștină. Într-un an, în Joia Mare a plecat de dimineață de acasă, iar când s-a întors, întrebată fiind, a mărturisit că fusese plecată la o vecină bolnavă, căreia îi dusese un dar și-i spălase picioarele în amintirea smereniei Domnului de la Cina cea de Taină.

Apoi a zis: „Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, și eu să nu fac nimic pentru El! Am făcut și eu măcar atâta, am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril, care zace în pat, și i-am tras o pereche de colțuni noi în picioare”. Apoi, în Vinerea Mare, toată ziua fiind cu ochii înlăcrimați, i-a zis fiului ei, Cuviosul Petroniu: „Când mă gândesc câte a îndurat Domnul Hristos pentru noi, îmi vine să plâng și să răcnesc de durere”.

În Sâmbăta Mare, când copiii se minunau de păștile și cozonacii pe care îi făcea pentru Sfintele Paști, le zicea: „Nu pentru mâncat le-am făcut așa de frumoase, că nici nu-mi vine să mă ating de ele, ci pentru că așa-i de mândră [frumoasă] fața Domnului Hristos la Paști”. În vara anului 1967, simțindu-și sfârșitul aproape, a postit trei zile, apoi a chemat preotul să o spovedească și să o împărtășească.

Pe 1 iulie, s-a spălat și, în timp ce se pieptăna, i-a zis Glicheriei: „Adă fuga tulpanul să mă îmbrobodesc, că uite, vin pe cărare trei femei în alb”. „Unde-s mamă?”, îi zise Gligheria, uitându-se pe fereastră și nevăzând pe nimeni. „Lasă – îi zise Sfânta – că au treabă cu mine”. După ultima Sfântă Împărtășanie, ea s-a schimbat la față, n-a mai mâncat nimic și s-a făcut veselă, cum nu era de obicei, și a început să cânte: Hristos a înviat…, Câți în Hristos v-ați botezat…, Nașterea Ta, Hristoase… (troparul Nașterii Domnului), Binecuvântat ești, Hristoase… (Troparul Cincizecimii) și altele.

Zicea Cuvine-se cu adevărat, Psalmul 50 și apoi spunea adesea cu smerenie: Primește, Doamne, pe toți care vin la Tine și mă primește și pe mine! Pe 4 iulie 1967, la răsăritul soarelui, a cerut Glicheriei lumânarea, a deschis ochii și a șoptit: Iartă-mă!, apoi s-a întors pe o parte și și-a dat duhul în pace, cu un zâmbet pe chip.

Pentru grija de aproapele, pentru osteneala și milostenia săvârșite cu bucurie și dragoste în numele lui Hristos, pe Sfânta Olimpiada, rugătoarea pentru cei aflați în suferințe și nevoi, o pomenim astăzi cu credință și evlavie, cinstind-o ca pe una ce ne este mijlocitoare în ceruri la tronul Preasfintei Treimi.

Pentru ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Troparul, glasul al 5-lea

În postiri, milostenii și rugăciuni viețuind, Sfântă Olimpia, fiii ți-ai îndrumat spre Hristos și ai fost ajutătoare celor din nevoi; marea vieţii pământeşti ai trecut-o, ajungând, cu sufletul plin de roade și cu slavă dumnezeiască împodobită, la cerescul liman.

Sfântul Andrei Criteanul

Este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă și mai prolifici creatori de canoane și imne, deosebite prin frumusețea formei și profunzimea gândirii.

Sfântul Andrei Criteanul este menționat în izvoarele istorice începând cu secolul al IX-lea. S-a născut în Damasc în jurul anului 600.

De la o vârstă fragedă a fost făcut diacon de către Patriarhul Ierusalimului şi a participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic din 680-681, fiind trimis cu mărturisirea de credinţă a Bisericii din Ierusalim la acest sinod. După o vreme a fost ales Episcop în Creta.

El a alcătuit cărţi pline de înţelepciune, în care s-a arătat cuvântător iscusit şi insuflat de Dumnezeu. Pe lângă alte scrieri, Sfântul Andrei a alcătuit Canonul cel Mare care se citeşte în Postul Paştilor. Şi-a păstorit credincioşii cu frică de Dumnezeu, fiind tuturor pildă vie şi jertfelnică de dăruire. Sfantul Andrei Criteanul a murit în jurul anului 740.

Tot în această zi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat (sec. VI), care a vieţuit făcând multe fapte bune şi primind străinii.

Tropar Glasul 4

Pustniceşte mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor cele netrupeşti le-ai pierdut cu arma Crucii, întru tot fericite; şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbră­cat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Pentru amân­două acestea te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Andrei, pururea lăudate.

Sf. Cuv. Marta

Sfânta și dreapta Marta s-a născut în Antiohia și dorea să viețuiască în feciorie, dar a luat sfat de sus să se supună părinților săi și să se însoțească cu bărbat. Și a zămislit fiu pe Sfântul Simeon (Pomenirea lui la 24 mai), după dumnezeiasca dăruire, care i s-a vestit ei prin arătarea Sfântului Ioan Mergătorul înainte precum se scrie pe larg despre aceasta, în viața Sfântului Simeon.

A rămas văduvă și își creștea pruncul cu toată luarea aminte, păzindu-l după porunca Sfântului Mergătorului înainte, de vreme ce acela avea să fie vas al Sfântului Duh. Și se ruga totdeauna lui Dumnezeu pentru fiul său, ca să-l primească de la dânsa spre slujirea Lui.

Și în toate nopțile, în casa sa, se scula la rugăciune înainte de miezul nopții și o săvârșea în căldura duhului, udându-și fața cu lacrimi. Și toată mintea ei era adâncită întru Dumnezeu, pe care Îl iubea cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată virtutea. Ea era și nespus de milostivă spre cei săraci.

Fericita Marta își păzea gura de multă grăire și nu vorbea decât numai cele de nevoie, căci iubea tăcerea foarte mult, de vreme ce aceea învață mintea și gândirea de Dumnezeu.

Când Cuviosul Simeon stătea deja pe stâlpul cel de la Muntele Minunat, mergând la fiul său și văzând mulțime din cei cuprinși de tot felul de boli, care se adunau lângă stâlpul cuviosului pentru tămăduiri, nu se înălța cu mintea, ci privea spre acelea cu frică, ca nu cumva vrăjmașul să întindă cursă picioarelor fiului său. Și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-l izbăvească pe Cuviosul Simeon de meșteșugirile potrivnicului, iar către el zicea: „Fiul meu, ți se cade pentru toate acestea să proslăvești pe Dumnezeu, Cel ce lucrează întru tine, iar tu să-ți aduci aminte de neputința ta și să-ți păzești inima cu toată luarea aminte”.

Iar cuviosul primea cu bucurie sfaturile maicii sale și se bucura cu duhul de viața ei cea plăcută lui Dumnezeu, înălțând mulțumire lui Dumnezeu.

Și petrecând fericita Marta mulți ani în fapte bune și plăcând lui Dumnezeu, înainte de sfârșitul său cu un an, pe la miezul nopții, în timpul când își făcea fierbințile ei rugăciuni către Dumnezeu, s-a făcut în uimire și a văzut o mulțime de îngeri cerești cu lumânări, dănțuind și zicând către dânsa: „După ce va trece acest an, fiind dezlegată din trup, te vom lua la odihna făgăduită ție de Domnul”.

Tot asemenea i s-a descoperit și Cuviosului Simeon. Încă și unuia dintre frați i s-a arătat o vedenie de acest fel: A văzut pe Maica Domnului, pe Preacurata Fecioară Maria, șezând pe un scaun în slavă, iar fericita Marta stătea înaintea ei, ridicându-și spre dânsa mâinile sale în chipul crucii și prefăcându-se într-o cruce de aur, strălucind cu lumină asemenea razelor soarelui; și se vedea că toată crucea aceea era luminoasă, încât nu se cunoștea decât fața ei mai sus decât crucea.

Cu câteva zile înaintea sfârșitului său, fericita Marta s-a dus la Cuviosul Simeon pentru sărutarea cea mai de pe urmă și i-a spus lui toate dumnezeieștile descoperiri ce i s-au făcut în viața sa. Asemenea și lucrurile cele bune, ostenelile și nevoințele pe care le făcuse în taină, i le-a spus lui pentru slava numelui lui Dumnezeu; și a rămas acolo în acea noapte.

Iar în vedenia visului, se vedea că era răpită spre înălțimea cerului, unde a văzut niște palate preaminunate și luminoase, a căror frumusețe nici un cuvânt nu o poate spune. Și umblând ea prin acele palate și minunându-se de zidirea cea nefăcută de mână, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu doi îngeri prealuminoși, grăind către dânsa: „Ce te minunezi?”. Iar ea cu frică și cu bucurie, închinându-se Preasfintei Născătoare, a zis: „Mă minunez, Stăpână, că în tot timpul vieții mele pe pământ, n-am văzut niște palate mai minunate ca acestea”. Iar Preacurata a zis: „Și pentru cine socotești tu că sunt pregătite ele?”. Dânsa a zis: „Nu știu, Stăpână!”.

Atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a grăit către dânsa: „Oare nu știi că pentru tine s-a pregătit această odihnă, zidită de fiul tău și în care de acum vei petrece în veci?”.

Tropar – Glasul 8