Emisiunea filatelică dedicată Catedralei Naționale a fost omologată ca record mondial Guinness
Emisiunea filatelică „Sfințirea Catedralei Naționale”, realizată de Romfilatelia și Poșta Română, a fost omologată de Guinness World Records drept cel mai lung timbru din lume. Marca poștală a fost pusă în circulație în luna octombrie…
Episcopul Benedict a îndemnat la compasiune față de cei aflați în suferință: Să nu fim indiferenți
Episcopul Benedict al Sălajului a îndemnat duminică la compasiune față de cei aflați în suferință, subliniind că, în fața durerii aproapelui, trebuie „să nu fim indiferenți”. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Sighetu…
Hram la cea mai veche biserică din Măcin: PS Visarion a îndemnat la urmarea exemplului Sf. Ap. Petru și Pavel
Preasfințitul Părinte Visarion a îndemnat luni la urmarea exemplului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cu prilejul hramului celei mai vechi biserici din orașul Măcin. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie și a evidențiat credința, misiunea…
PS Teofil Trotușanul: Să ne rugăm cu smerenie și să cerem cu inimă bună și pentru cei care sunt în suferință
„Să ne rugăm cu smerenie și să cerem cu inimă bună și pentru cei care sunt în suferință și nu se pot ruga”, a îndemnat duminică Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.…
Mitropolitul Andrei a vorbit despre răstignirea spirituală la hramul Mănăstirii Rebra-Parva
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat luni Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Rebra-Parva din județul Bistrița-Năsăud, unde a explicat ce presupune răstignirea spirituală. Pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „M-am…





