Liturghie arhierească în biserica parohială din Sânmartin-Oradea

 

Credincioşii parohiei Sânmartin, Protopopiatul Oradea, au avut marea bucurie ca în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, 23 aprilie 2016, Sâmbăta lui Lazăr, să primească vizita Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.

Ierarhul a fost întâmpinat de copii şi tineri, de soborul slujitor şi dreptmăritorii creştini din Sânmartin, dar și de oficialitățile locale. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, subliniază  pr. Cristian Rus, de la Biroul de Comunicare al Eparhiei.

După citirea celor două pericope evanghelice rânduite, Chiriarhul Oradiei a rostit un bogat cuvânt de învăţătură în care a reliefat principalele învăţături duhovniceşti ce se desprind din textele scripturistice, subliniind, totodată, cinstirea de care s-a bucurat şi se bucură Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, în rândul creştinilor dreptmăritori, atât în vechime, cât şi în zilele noastre:

„Prefigurarea Învierii Mântuitorului Hristos o avem în însăși învierea lui Lazăr, care murise de patru zile, căci Domnul Iisus Hristos, venind în Betania, la mormântul unde era trupul adormit al lui Lazăr, l-a chemat pe el înapoi la viață. Înviindu-l din morți, a dorit Domnul Hristos să îi pregătească, să îi întărească pe cei care îl urmau pentru ceea ce avea să se petreacă peste puține zile, avertizându-i înainte că moartea lui Lazăr este pentru a se arăta slava lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu care face ca morții să învieze. Totodată, Mântuitorul Iisus Hristos S-a descoperit pe Sine încă o dată că este Fiul lui Dumnezeu, Singurul Care face minuni, Singurul Care poate să îl întoarcă pe om din moarte la viață”, a mărturisit Ierarhul.

Comentarii Facebook


Știri recente