9 iunie 1893 – S-a născut în Boteni, județul Dâmbovița, profesorul de teologie și istoricul bisericesc Teodor Popescu. Studii la Seminarul „Central” și la Facultatea de Teologie din București (licența în 1919), studii de specializare la Facultatea de Teologie ortodoxă din Atena (1919-1922), care i-a conferit doctoratul (1922), la Facultatea de Litere și Filosofie din Leipzig (1922-1923), la Facultatea de Teologie protestantă și la „Ecole Pratique des Hautes Etudes”, ambele la Paris (1923-1925). Profesor la Seminarul „Central” din București (1925-1926), profesor de Istorie bisericească universală la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1927), continuând la Facultatea de Teologie din București, din 1927 până în 1959 (din 1948 Institut); decanul Facultății (1942-1944). Arestat în 1959 și condamnat la 15 ani închisoare, acuzat de „activitate intensă împotriva clasei muncitoare și a mișcării revoluționare”; și-a executat pedeapsa la Aiud până în 1963, când a fost grațiat. A fost un teolog și istoric bisericesc de mare erudiție, cu lucrări care se caracterizează prin rigoare științifică, cercetarea critică a izvoarelor, obiectivitate și claritate, preocupat îndeosebi de istoria creștinismului primar, persecuții, sinoadele ecumenice, schisma din 1054, încercările de unire a celor două mari Biserici creștine. A trecu la Domnul pe data de 4 aprilie 1973 în București.
Lucrări: Cauzele persecuțiilor din punct de vedere istoric și psihologic (Atena, 1922, în limba greacă); Istoria creștinismului ca istorie a culturii (1926); Cucerirea Constantinopolului de către
latini ca mijloc de unire a Bisericilor (1930); Contribuții la istoria încercărilor de unire a Bisericilor (1930); Sentința de excomunicare de la 16 iulie 1054 (1934); Primii didascali creștini (1932); Enciclica patriarhilor ortodocși de la 1848. Studiu introductiv, text și traducere (1935); Teologia ca știință (1937); La o sută de ani după schismă (1940); Anticreștinismul comunist (1942); Caritatea creștină în Biserica veche (1945); Importanța istorică a Sinodului al IV-lea ecumenic (O. 1951, nr. 2-3, p. 188-294); Cinci sute de ani de la căderea Constantinopolului sub turci (O, 1953, nr. 3, p. 381-437); Geneza și evoluția schismei (O, 1954, nr. 2-3, p. 163-217); O mie de ani în istoria Sfântului Munte Athos (O, 1963, nr 3-4, p. 590- 620); Problema stabilizării datei Paștilor. Privire istorică asupra divergențelor și computurilor pascale (O. 1964. nr. 3, p. 334-444); coautor al manualului de Istorie bisericească universală (2 vol., București, 1956).
