Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut pe 7 octombrie 1787 în București, în mahalaua Sfântului Visarion, fiul unor târgoveți de condiție medie, Antonie și Floarea Antonescu. A fost botezat cu numele Constantin. A urmat cursurile unei școli românești de pe lângă o biserică (Colțea, sau poate Sfântul Gheorghe Nou), aici învătând și limba greacă. În 1807, mai înainte ca să fi împlinit 20 de ani, tânărul Constantin Antonescu și-a urmat chemarea lăuntrică și a intrat frate la Mănăstirea Cernica. Pe 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin este tuns călugăr sub numele de Calinic, iar după o lună este hirotonit ierodiacon la Biserica Sfântul Nicolae de la Cernica.
În anul 1813 Calinic a fost hirotonit preot împotriva voinței sale și a devenit duhovnicul și marele ecleziarh al Mănăstirii Cernica. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mănăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, Nectarie. În cursul anului 1817, a vizitat mănăstirile de la Muntele Athos unde a cunoscut viața călugărilor și asprele lor rânduieli, rânduieli care aveau să fi aplicate peste ani la Schitul Frăsinei și cărora el s-a supus de bunăvoie toată viața. Pe 14 decembrie 1818, la 11 ani de la intrarea la mănăstire, întreaga obștea l-a ales stareț pe Calinic. În această perioadă s-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică.
Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. Pentru calitățile sale, mitropolitul Dionisie Lupu l-a cinstit pe 9 aprilie 1820 pe starețul Calinic cu vrednicia de arhimandrit. Încă din 1834, domnitorul Alexandru Ghica l-a sfătuit pe Sfântul Calinic să accepte scaunul mitropolitan. În 1850, într-un moment în care toate cel patru scaune mitropolitane din Muntenia erau vacante, domnitorul Barbu Știrbei, care avea o mare admirație pentru starețul mănăstirii ctitorite de strămoșul său, vornicul Cernica Știrbei, l-a convins pe Calinic să accepte scaunul epicopiei Râmnicului, acesta din urmă fiind ales în înalta funcție bisericească pe 15 septembrie și hirotonit arhireu pe 26 octombrie 1850, la vârsta de 63 de ani. Imediat după înscăunare, noul episcop s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale după propriile planuri, cu pictura lui Gheorghe Tattarescu. Reședința episcopală a fost mutată la Râmnicu Vâlcea în 1854. Episcopul s-a preocupat de redeschiderea Semniarului, închis în timpul revoluției din 1848. Semniarul a fost redeschis mai întâi la Craiova (1851), după care a fost mutat la Râmnicu Vâlcea în 1854. Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, constuit în 1763, dar părăsit. În 1863, episcopul Calinic a construit la Frăsinei o biserică nouă, o cloponiță și noi chilii. La acest schit, Calinic a introdus rânduiala atonită și „blestemul” asupra hotarelor mănăstirești.
Pentru nevoile bisericilor, Sfântul Calinic a înființat cu mijloace proprii tipografia ‘Kallinik Rîmnik’ în 1861, cu bani împrumutați. Aici aveau să vadă lumina tiparului imporatante cărți bisericești. Cu un an înainte de moarte, Calinic a donat tipografia cu tot inventarul și cu cărțile aflate în depozit orașului, punând însă condiția ca jumate din veniturile viitoare să fie folosite pentru întreținerea schitului Frăsinei, iar jumătate pentru întreținerea școlilor din oraș, a elevilor săraci și a Seminarului.
Episcopul Calinic a fost și un însuflețit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale țării și a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor
Bătrânețea și boala l-au determinat pe Sfântul Calinic să-și scrie testamentul (diata) pe 18 septembrie 1857. Pe 24 mai 1867, fără să aibă aprobarea oficială a guvernului, Calinic s-a retras la Mănăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizări, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, rămânând până la sfârșitul vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe 11 aprilie 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Gheorghe.
Pentru curăția vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca să fie trecut în rândurile sfinților. Festivitățile proclamării solemne a canonizării au avut loc la Mănăstirea Cernica în zilele de 21 și 23 octombrie 1955. Prăznuirea a fost fixată la data trecerii sale către Domnul, 11 aprilie.
