Se împlinesc duminică, 6 iulie, 50 de ani de la moartea a doi mari duhovnici români, Sf. Cuvios Dometie cel Milostiv și Protosinghelul Nicodim Măndiţă.
Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv
Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv (1924–1975) este cunoscut pentru activitatea sa de duhovnic la Mănăstirea Râmeț și de preot misionar în satele mocanilor din Munții Apuseni.
S-a născut în data de 15 octombrie 1924, în satul Mărculești, județul Buzău, într-o familie numeroasă și foarte credincioasă. La botez a primit numele Stelian. Părinții săi, Ioan și Filofteia, au crescut doisprezece copii în dragoste de Dumnezeu.
Mai mulți membri ai familiei au urmat calea Bisericii: un frate a devenit preot, altul cântăreț bisericesc, sora sa Eugenia s-a călugărit la Râmeț, iar mama, după moartea soțului, a intrat și ea în monahism.
Vocație
Stelian Manolache, atras de mic de școală și de Biserică, a urmat Seminarul Teologic din Buzău, absolvindu-l ca șef de promoție, iar între 1945–1949 a studiat Teologia la București, obținând licența cu calificativul „Excepțional”, sub îndrumarea Sf. Dumitru Stăniloae.
Având vocație pentru viața monahală, în data de 6 iulie 1949 s-a închinoviat la Mănăstirea Prislop, dată care va coincide mai târziu cu cea a adormirii sale. A fost hirotonit preot în august 1949 și hirotesit duhovnic în Arad. În 14 septembrie, a primit haina monahală la Prislop, avându-l ca naș de călugărie pe Sfântul Arsenie Boca. La doar 25 de ani, și-a asumat cu seriozitate cele trei voturi monahale, trăindu-le în deplină smerenie și dragoste.
Apostolul Moților
Timp de un deceniu, Sf. Dometie a fost stareț și preot misionar în mai multe sate și mănăstiri din Ardeal. Din 1959 s-a stabilit la Mănăstirea Râmeț, unde a îmbogățit viața monahală și duhovnicească și a inițiat importante lucrări de restaurare și construcție, inclusiv fondarea unui muzeu și a unei școli pentru copiii din sat.
După 26 de ani de slujire neîntreruptă, s-a mutat la cele veșnice în vara anului 1975, la scurt timp după finalizarea studiilor doctorale în Teologie Sistematică. Viața sa exemplară, marcată de smerenie și iubire față de aproapele, l-a făcut un adevărat model de sfințenie.
Oamenii l-au numit „Apostolul moților”, iar Sf. Dumitru Stăniloae l-a considerat „un erou al credinței”.
Sf. Dometie cel Milostiv a fost canonizat în contextul Centenarului Patriarhiei Române, cu data de cinstire în 6 iulie.
Protos. Nicodim Măndiță
Protosinghelul Nicodim Măndiţă s-a născut în data de 28 octombrie 1889, în satul Bunești, județul Argeș.
Între anii 1916-1918, a participat la Primul Război Mondial, iar în anul 1920 a intrat în monahism la Schitul Măgura din Bacău. Tot atunci a fost hirotonit preot.
În 1921-1923 a fost preot misionar în satul Schitul Frumoasa (Bacău). Apoi, încă doi ani a fost duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni (Roman). Timp de 10 ani a slujit ca preot misionar în Transilvania, în satele Pâclişa (Alba), Hărmaşul Ciceului şi Leurda Gârboului (Cluj).
A fost duhovnic la Mănăstirea Agapia între 1935 și 1945, apoi încă 17 ani, duhovnic la Mănăstirea Văratec. Ultimii ani, 1962-1975, i-a petrecut la Agapia în linişte şi rugăciune, murind la vârsta de 86 ani.
Din Patericul Românesc
În Patericul Românesc al Arhimandritului Ioanichie Bălan sunt relatate sfaturi pe care le oferea Părintele Nicodim Măndiță celor care îi solicitau ajutorul.
„Părinte, au venit peste mine multe necazuri şi nu le mai pot răbda. Dă-mi un cuvânt de folos!
Nu te tulbura, frate, a zis bătrânul. Vezi scârbele acestea? Iată, pe aici a păşit Hristos. Pe aici au trecut Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli, Sfinţii mucenici şi toţi părinţii. Pe aici se cade să trecem şi noi, cei care urmăm lui Hristos. Că nu este altă cale de mântuire. Nu putem dobândi bucuria mântuirii, până nu gustăm mai întâi din paharul suferinţei şi al necazurilor vieţii”.
Conform patericului, Părintele Nicodim Măndiță „se ruga în chilie cu mâinile înălţate spre cer, se ruga în biserică, se ruga pe cale, se ruga în pădure, permanent slăvea pe Dumnezeu. După ce-şi termina rugăciunea, deschidea uşa chiliei şi vorbea cu oamenii, spovedind şi mângâind pe toţi. Uneori, faţa lui era luminată de darul rugăciunii şi de bucuria Duhului Sfânt”.
„Fraţilor, să ne rugăm neîncetat, cu luare-aminte şi cu atenţie. Să nu lăsăm mintea să hoinărească în timpul rugăciunii. Că la ce te gândeşti, la aceea te şi închini, şi rugăciunea se preface în păcat, că te închini idolilor din minte, iar nu lui Hristos. Deci, să cerem ajutorul lui Dumnezeu, ca să ne putem ruga cum trebuie. Iar dacă gândurile noastre fug, să le întoarcem înapoi, precum îşi întoarce ciobanul oile ce fug din turmă”.
Părintele Nicodim Măndiță este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Agapia.
2025 este „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea” în Patriarhia Română.
Foto credit: Basilica.ro
