Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului aniversează astăzi 50 de ani de la instalarea în funcția de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de felicitare.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae s-a născut la 21 noiembrie 1923 în Caransebeș. Studii elementare și liceale în Caransebeș (1934-1942) și universitare la Facultatea de Teologie din București (1942-1946), urmate de susținerea doctoratului în anul 1949. Diacon celib (1943), profesor suplinitor la Academia Teologică din Caransebeș (1947-1948), secretar eparhial (1948). Referent principal (1949) și consilier administrativ (1952-1956) al Arhiepiscopiei Timișoarei, profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș (1956-1959) și conferențiar la Institutul Teologic din Sibiu (1959-1960), catedra de îndrumări misionare – în paralel a predat Limba greacă și Teologia simbolică -; a fost hirotonit preot în anul 1960. La 15 decembrie 1960, ales episcop al Aradului (hirotonit în 15 ianuarie 1961, înscăunat la 22 ianuarie 1961), iar în 17 februarie 1962 ales arhiepiscop al Timișoarei și Caransebeșului și mitropolit al Banatului (înscăunat la 4 martie 1962); în paralel, locțiitor de mitropolit al Ardealului (aprilie-iunie 1967) și al Olteniei (octombrie 1977-aprilie 1978). Ca ierarh a fost preocupat de restaurarea unor monumente bisericești, de reactivarea unor așezăminte mănăstirești și de sprijinirea construcției și pictării a zeci de noi locașuri de cult, de reorganizarea Tipografiei arhidiecezane, de înființarea Facultății de teologie din Timișoara (1993) și a unei colecții muzeale la subsolul catedralei. A îndrumat revista „Mitropolia Banatului” (din 1990, „Altarul Banatului”), „Îndrumătorul bisericesc” (1980) și foaia bisericească „învierea” (1990), toate editate la Timișoara. Participant la zeci de întruniri ecumenice și la câteva Adunări generale ale „Conferinței Creștine pentru Pace”, membru permanent al „Grupului de Studii patristice” (1962), membru (1978-1981) în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Ca delegat al Patriarhiei, a întreprins vizite în majoritatea Bisericilor răsăritene, fiind numit responsabil al comunităților ortodoxe române de peste hotare, doctor „honoris causa” al Institutului Teologic protestant din Cluj (1978) și al Universităților „Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Medicină și Farmacie (2003), Științe Agricole (2003) și Universitatea de Vest din Timișoara (2003); membru de onoare al Academiei Române (1992) și membru permanent al Uniunii Scriitorilor din România (1992), decorat cu ordinul național „Pentru Merit”, în grad de Mare Cruce, conferit de Președinția României (2000).
Lucrări: Învățătura creștină ortodoxă (1971), Pedobaptismul de-a lungul vremii (1975), Fundamentarea teologică a pedobaptismului (1979); Temeiurile învățăturii ortodoxe (1981); învățătura ortodoxă despre mântuire (1983); Studii patristice. Aspecte din vechea literatură creștină (1984); Quo vadis? Studii, note și comentarii teologice (1990), Viața și petrecerea Sfântului Antonie cel Mare (1998); Origen și Celsus. Confruntarea păgânismului cu creștinismul (1999), Pe firul vremii – meditații ortodoxe (2000), Pe baricadele presei bisericești (2 vol., 2000); Credință și viață (2001). Popasuri duhovnicești de la Crăciun la Paști (2001). Farmecul
scrierilor patristice (2002), Patristica – filosofia care mângâie (2004); Actualitatea literaturii vechi creștine (2007), Pentru mai binele obștesc (2008). A tradus din limba greacă: Scara raiului a Sfântului Ioan Scărarul (1994) și Viața Fericitului Pahomie (1995). Colaborator la numeroase reviste bisericești și literare, la posturi locale și naționale de radio și televiziune.
