Muzeul Național al Țăranului Român aniversează miercuri 35 de ani de la reînființare. Conceptul a fost fondat pentru prima dată la scurt timp după apariția Principatelor Unite.
Muzeul Țăranului Român se înscrie în familia europeană a muzeelor de artă și tradiții populare, fiind reînființat în data de 5 februarie 1990, la inițiativa ministrului culturii de atunci, Andrei Pleșu, informează Agerpres.
Istoria Muzeului Țăranului Român
La ordinul domnitorului Al. Ioan. Cuza, s-a organizat în 1863 o expoziție a produselor și meșteșugurilor din gospodăriile țărănești. Astfel, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad s-a deschis la Obor „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”.
După mai multe expoziții naționale și internaționale apare ideea înființării unui muzeu național cu produse artistice realizate de țăranii români. În 1875, Titu Maiorescu a pus bazele secțiunii de artă textilă, marcând un pas important în dezvoltarea culturală.
În 1906, a fost creat un muzeu autonom al artei țărănești denumit Muzeul de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială. Șase ani mai târziu, a fost reorganizat de etnograful Alexandru Tzigara-Samurcaș, care i-a conferit un nou statut cultural și științific.
După ce instituția culturală a trecut prin mai multe schimbări și denumiri, piatra de temelie a muzeului a fost pusă în 1906 pe șoseaua Kiseleff, lângă Piața Victoriei. Proiectul a fost întocmit de arhitectul Nicolae Ghica-Budești, care a realizat în stil neoromânesc clădirea de azi, pe un fond arhitectural tradițional, brâncovenesc.
Finalizarea lucrărilor a avut loc în 1941, după numeroase întreruperi. În anii 60, clădirii i s-au adăugat săli conexe, independente stilistic de corpul principal. După 1944, în perioada comunistă, muzeul a trecut prin transformări și mutări, dar a reușit să adune o colecție valoroasă de artă țărănească.
Denumirea de Muzeul Național al Țăranului Român a fost dată de abia dupa Revoluția din 1989, când în fruntea instituției a fost numit artistul Horia Bernea. În 1996, muzeul a primit Premiul EMYA (”European Museum of the Year”), în 2004 Premiul „Mihai Băcescu” pentru patrimoniu, colecția muzeală fiind alcătuită astăzi din 90.000 de piese, un veritabil tezaur de interes național și internațional.
În spatele ușilor muzeului
Patrimoniul muzeal este structurat în următoarele colecții: 18.000 de piese de ceramică, 20.000 de piese de porturi populare din toate zonele țării, 17.000 de piese care reprezintă țesături confecționate diferit și din materiale diverse, precum și 8.000 de piese de mobilier și 4.000 de obiecte religioase. Bogăția patrimoniului este însă una exhaustivă.
Sala Laolaltă este locul care îndeamnă la cunoașterea exprimării culturii din mediul rural, la confluența dialogului între cultura română și conlocuitorii țărani. Expoziția marchează diferențele specifice fiecărei etnii, dar și influențele comune care au făcut traiul lor mai bun. Expoziția se adresează etnicilor: schwabi, lipoveni, maghiari, secui, sași, ruteni, romi, ucrainieni, turci, tătari, evrei, armeni, sârbi, bulgari, greci, italieni, cehi, croați, slovaci.
Sala Triumf a fost gândită ca un elogiu adus civilizației românești, abordând tema tradiției țăranului. Mesele așezate pe axa longitudinală a sălii exprimă „ofranda” pe care sunt rânduite obiectele mici ale țăranilor.
Simplitatea traiului din vechime ne învață lecția smereniei, țăranul român fiind cel care nu poseda bogății materiale, ci spirituale. Avea la îndemâna sa lucruri de care se folosea, fără o consecință pur decorativă, întrucât în conștiința lui era bine împământenită ideea că orice meșteșug domestic are valoarea lucrului în sine.
Foto credit: Muzeul Național al Țăranului Român
