În data de 9 ianuarie 1985 s-a luat hotârârea demolării Ansamblului mănăstiresc Văcăreşti.
Arhitectul G.M. Cantacuzino afirma despre Mănăstirea Văcăreşti că este cea mai izbutită ctitorie ortodoxă din părţile de răsărit ale Europei, reprezentând o adevărată chintesenţă a spiritualităţii medievale româneşti.
Autorităţile comuniste au considerat că nu este altceva decât un impediment în dezvoltarea oraşului, fiind demolată spre a se construi fie un tribunal, fie o sală de sport.
Această falnică ctitorie fusese un gând mai vechi al domnitorului Constantin Brâncoveanu, însă martirizarea lui la Constantinopol nu i-a dat răgazul pentru a-l pune în aplicare. Ideea a fost preluată de urmaşul său la tron, Nicolae Mavrocordat, un domn venit în ţară şi considerat ulterior primul fanariot pe tronul Ţării Româneşti, precizează istoricul Adrian Nicolae Petcu.
În 1730, Nicolae Mavrocordat a trecut la cele veşnice, iar opera ctitoricească a fost continuată de fiul său, Constantin Mavrocordat. Până în 1736 a ridicat pe partea de est a bisericii un frumos paraclis, iar în partea de vest a incintei a adăugat o monumentală curte.
În tot acest complex edilitar religios, construit pe o suprafaţă de 18.000 metri pătraţi, funcţionau o tiparniţă, de sub ale cărei teascuri au fost scoase cărţi de mare valoare culturală, o şcoală de limba elenă, de prestigiu la vremea aceea, dar mai ales o bibliotecă, fără egal în sud-estul Europei, cu multe volume, unele rare, şi care s-a risipit spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Perioada de glorie a Mănăstirii Văcăreşti a apus spre mijlocul secolului al XIX-lea.
Din lipsă de spaţiu necesar şi pentru un tratament adecvat celor de viţă boierească, după 1848, revoluţionari paşoptişti precum Nicolae Bălcescu, fraţii Golescu, Brătienii, Ion H. Rădulescu, C. A. Rosetti sau Ion Ghica erau ţinuţi închişi în încăperile atât de spaţioase de la Mănăstirea Văcăreşti.
A fost precedentul creat pentru ca în 1864, la secularizarea provocată de domnitorul Alexandru I. Cuza, Mănăstirea Văcăreşti să cunoască efectele nefericite ale acesteia. Fiind considerată o mănăstire închinată şi care trebuia scoasă de sub acest regim, domnul a transformat-o în închisoare, amintește Adrian Nicolae Petcu.
Din acel moment, complexul Văcăreşti a intrat într-un proces de degradare continuă. Deşi avea regim de închisoare, biserica totuşi a funcţionat. Acest lucru s-a întâmplat până în 1948, când ultimul slujitor al Văcăreştilor, părintele Dumitru Argint (slujea din 17 iulie 1947), era arestat.
Mănăstirea a avut acest regim până la dezafectarea spaţiului de detenţie în anul 1973, deschizându-se astfel posibilitatea pentru restaurarea întregului complex arhitectural. În perioada 1974-1977, un colectiv de specialişti condus de arhitectul Liana Bilciurescu a restaurat partea estică a incintei cu biserica, cutremurul din 1977 afectând-o nesemnificativ. Totuşi, după seism, Comisia Monumentelor Istorice a fost desfiinţată, iar şantierul de restaurare de la Văcăreşti a fost oprit.
Istoria Mănăstirii Văcăreşti avea să se încheie brutal, după vizitarea de către Nicolae Ceauşescu, la 2 decembrie 1984, a zonei din apropierea Dâmboviţei vizată pentru sistematizare. Cu această ocazie, el a hotărât ca pe locul mănăstirii să fie amplasat un mare palat al justiţiei care să găzduiască Ministerul Justiţiei, Procuratura generală, Tribunalul şi alte instanţe. Ulterior, s-a vehiculat ideea ca în locul celor prevăzute de acest proiect să fie ridicat un complex sportiv şi pentru congrese.
Se pare că ura lui Ceauşescu pentru acest monument se datora detenţiei pe care o suferise aici în anul 1940. Faţă de aceasta, ziarişti, oameni de cultură, personalităţi ale vremii, prin memorii la conducerea de partid şi de stat, unele chiar la Europa liberă, au cerut salvarea acestui monument de la demolare. Ceauşescu nu s-a lăsat înduplecat.
Până la demolarea efectivă a mănăstirii a mai durat doi ani.
În prezent, pe locul fostei mănăstiri se află un complex comercial.
Muzeul Municipiului București expune fresce recuperate de la Mănăstirea Văcărești. De asemenea, pune la dispoziție un documentar cu imagini de arhivă de pe Calea Văcărești.
Foto credit: Fototeca Ortodoxiei Românești
