Documentare online despre reînhumarea Sf. Constantin Brâncoveanu şi Mănăstirea Văcăreşti

Muzeul Municipiului Bucureşti a lansat, miercuri, Cinema Museion, o secţiune pe site-ul instituţiei cu acces gratuit la nouă filme documentare cu imagini de arhivă, informează Agerpres.

Printre acestea se regăsesc şi două materiale video care prezintă reînhumarea Sfântului Constantin Brâncoveanu şi informaţii despre Mănăstirea Văcăreşti.

Documentarele aduc un plus de informaţii faţă de cele oferite prin expoziţiile permanente şi tematice, temporar închise până la ridicarea stării de urgenţă.

Reînhumarea Sfântului Constantin Brâncoveanu

Ceremonia de reînhumare a avut loc în data de 21 mai 1934. Cortegiul cu osemintele marelui domnitor şi apărător al creştinătăţii au fost purtate la Patriarhie, unde a fost oficiat un serviciu religios. Au luat parte M.S. Regele Carol al II-lea şi membrii ai Casei Regale a României, Marele Voievod Mihai, ASR Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi ierarhi români.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinţilor pe Martirii Brâncoveni în în ziua de 19 iunie 1992.

Calea Văcăreşti

Filmul poartă privitorul într-o călătorie la mijlocul secolului trecut pe Calea Văcăreşti, arteră care îşi poartă numele, dar şi punctul de plecare de la Mănăstirea Văcăreşti.

Construit de primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, între 1716-1722 şi demolat în 1985 din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, monumentul este surprins, în aceste înregistrări, într-un proces de reconsolidare declanşat la începutul anilor ’80.

Imaginile aeriene asupra acestui aşezământ şi cele cu interioarele celor două biserici fac din acest montaj unul dintre cele mai complete şi valoroase înregistrări realizate vreodată la Văcăreşti.

Foto credit: Captură video documentar Calea Văcăreşti/Muzeul Municipiului Bucureşti

Comentarii Facebook


Știri recente