26 martie 1977 – A trecut la cele veșnice în București, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Marina Justinian (din botez Ioan). Studii Ia Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1915-1923) și la Facultatea de Teologie din București (1925-1929), învățător în Olteanca-Vâlcea (1923- 1924) și în Băbeni-Vâlcea (1924-1930), paralel preot paroh în Băbeni (1924-1932), director al Seminarului Teologic și preot slujitor la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea (1932-1933), preot paroh la Biserica „Sf. Gheorghe” din aceeași localitate (1933-1945).
Rămas văduv, în 1945 a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titlul „Vasluianul” (1945- 1947); locțiitor al scaunului mitropolitan din Iași (din august 1947), arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei (ales 19 noiembrie 1947, înscăunat 28 decembrie); locțiitor de patriarh (din februarie 1948); la 24 mai 1948 ales, iar la 6 iunie 1948 înscăunat ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.
Ca patriarh rămâne în istoria Bisericii românești prin cunoscutul său „apostolat social”, prin care a știut să dea o nouă orientare activității Bisericii în condițiile de viață instalate de regimul comunist, în pofida tuturor dificultăților. În cei 29 de am de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente și schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. La 19-20 octombrie 1948, Sf. Sinod a votat un nou Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia având atunci numai 5 mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adăugau 2 eparhii românești în „diaspora”. În 1950 Sf. Sinod a hotărât – pentru prima oară – trecerea unor ierarhi, călugări și credincioși români în rândul sfinților și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră; canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955. În 1948 s-a procedat la reorganizarea învățământului teologic ortodox; de atunci și până în 1989 au funcționat două Institute teologice de grad universitar (București și Sibiu) și șase Seminarii teologice (București, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj, Craiova și Caransebeș). S-au editat noi periodice bisericești ori și-au continuat apariția cele vechi: „Biserica Ortodoxă Română” (din 1874), „Ortodoxia”, „Studii Teologice” (reviste centrale), „Glasul Bisericii” (a Mitropoliei Ungrovlahiei), „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Olteniei” și „Mitropolia Banatului” (reviste mitropolitane), la care se adaugă o serie de periodice editate de comunitățile ortodoxe romane de peste hotare.
S-au reeditat Biblia sinodală, în două ediții (1968 și 1975), Noul Testament (1951), toate cărțile de cult (fiecare în mai multe ediții), aproape toate manualele necesare pentru învățământul teologic universitar și seminarial, la care se adaugă o serie de lucrări cu caracter teologic și istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie și preoți, sau teze de doctorat. Patriarhul însuși a publicat 12 volume, sub titlul semnificativ Apostolat social (București, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările și articolele sale. S-au restaurat zeci de biserici monumente de artă, s-au ridicat biserici noi și s-au pictat fie unele din cele vechi, fie din cele noi, s-au amenajat aproximativ o sută de muzee și colecții de obiecte bisericești, mai ales în incinta unor mănăstiri. A purtat o grijă deosebită preoților de mir, asigurându-le salarii, precum și pensii; a creat așezăminte de asistență socială pentru preoți și călugări bătrâni (Dealu), pentru călugărițe și preotese bătrâne (Viforâta).
A întreținut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine. El însuși a făcut vizite, în fruntea unor delegații sinodale, la Bisericile: Rusă (de mai multe ori). Georgiană (1948), Sârbă (1957), Bulgară (1953, 1966 și 1971), Patriarhiile Ecumenică (1968), de Alexandria (1971) și Ierusalim (1975), Biserica Greciei (1963, 1971 și 1975). S-au inițiat relații cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce: patriarhul a vizitat Biserica Etiopiana (1969 și 1971), Biserica Coptă (1969 și 1971), Biserica Siriană din Malabar-India (1969). S-au inițiat și întreținut relații cu o serie de Biserici romano-catolice naționale, unele vizitate de el însuși în fruntea unor delegata sinodale; Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor catolici și cu Biserica anglicană. La rândul lor, delegați ai tuturor acestor Biserici au vizitat pe patriarhul Justinian și Biserica sa. După 1961, când Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, ea participă la toate acțiunile desfășurate în cadrul mișcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferința Bisericilor Europene etc.
A fost înmormântat în Biserica „Radu Vodă” din București.
