S-a născut la data de 11 martie, anul 1898, în localitatea Lăpușata din județul Vâlcea, din părinți agricultori. După terminarea școlii primare în satul natal, în anul 1909 a început cursurile învățământului secundar la Liceul ‘Alexandru-Rahovary’ din Râmnicu Vâlcea, unde a terminat primele clase liceale în anul 1911. A urmat cursurile Seminarului ‘Sfântul Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea pe care l-a absolvit ca bursier, obținând și două premii de la societatea științifică ‘Tinerimea română’ din București. Între 1917 și 1918 a urmat și cursurile Școlii militare de infanterie din Moldova, fiind înaintat la gradul de sublocotenent și decorat cu ‘crucea comemorativă a marelui război 1916-1917’. A continuat cursurile Facultății de Teologie din București obținând licența în anul 1924; după care a urmat cursurile doctorale, când în anul 1928 a obținut titlul de doctor în teologie. Comisia doctorală care i-a conferit titlul de doctor în teologie a fost alcătuită din dr. Vasile Gh. Ispir ca președinte, iar ca membri din: pr. dr. I. Mihălcescu, pr. dr. I. Popescu – Mălăești, dr. T. M. Popescu, pr. dr. P. Vintilescu. Pe lângă studiile teologice din țară, părintele Bulacu a urmat în anii 1924-1926 cursuri de specializare în pedagogie, catehetică și omiletică la Facultatea de Teologie Catolică și la Facultatea de Teologie Protestantă, ambele din Strasbourg, Franța.
Slujitor al Sfântului AltarÎncepând cu anul 191
9, când a absolvit Seminarul Teologic de la Râmnicu Vâlcea, a fost hirotonit preot la biserica din satul natal. În anul 1921 a fost numit, de către Episcopia Râmnicului, preot misionar în județul Vâlcea. A fost transferat de la biserica ‘Cetățuia’ din oraș, în postul de preot la Catedrala episcopală din Rîmnicu Vâlcea, unde a slujit între anii 1923-1924, apoi a slujit la Catedrala episcopală din Oradea. Din anul 1929 a fost preot la Biserica ‘Sfântul Elefterie’ din București, ridicată cu osteneala sa, unde a slujit ca paroh din anul 1952 până la moartea sa. Într-una din cărțile sale, părintele specifică adresa unde își avea domiciliul, cum era și firesc, aproape de lăcașul sfânt. Adresa specificată este următoarea: Strada Sf. Elefterie, Numărul 15, București.
Pe data de 24 mai, anul 1985, a trecut la Domnul fiind înmormântat lângă zidul acestei mărețe și frumoase ‘catedrale’ – Biserica ‘Sfântul Elefterie-Nou’.
Ctitor al Bisericii ‘Sfântul Elefterie – Nou’ din București
Părintele a luat inițiativa construirii unei biserici mai mari și mai încăpătoare, pe locul vechii biserici ‘Sfântul Elefterie’. Astfel, a convocat la data de 29 aprilie 1934 Adunarea generală parohială, care s-a întrunit în Aula Mare a Facultății de Medicină, și, ca reprezentant al acesteia, prin ședința ținută, a adus cunoștință celor prezenți de hotărârea și inițiativa ridicării unei noi biserici a cartierelor ‘Sfântul Elefterie’ și ‘Cotroceni’. În data de 31 aprilie 1935, în urma unei ședințe, au fost aprobate atât proiectul cât și planurile pentru noua biserică. Tot la această ședință, părintele a adus cunoștință celor prezenți de mărturia necesității unei biserici mari, și tot atunci, l-a prezentat pe profesorul și arhitectul Constantin Iotzu. Piatra de temelie pentru această biserică a fost pusă pe data de 29 iunie 1935, după care au început lucrările ample de construcție; iar după 36 de ani de osteneală, jertfelnicie și nădejde, în anul 1971, lucrările de construire au luat sfârșit, părintele reușind să ducă la îndeplinire sfințitoarea slujbă de târnosire. Aici a organizat întrunirile ‘Ateneului parohial’ și numeroase concerte corale, care din cauza regimului comunist au fost nevoite să se desfășoare la Facultatea de Medicină. Aceste două proiecte, la care participau numeroși credincioși și în special tinerii, au constituit unul din motivele construirii unei noi biserici.
Activitatea publicistică
Cele mai cunoscute dintre lucrările editate sunt următoarele: ‘Școala catehetică patristică ca bază de orientare pentru actuala școală catehetică. Studiu introductiv în Catehetica ortodoxă’ – teză de doctorat, tipărită la Oradea în anul 1928; un an mai târziu, în 1929, tot la Oradea au apărut ‘Omilia exegetică-biblică. Studiu omiletic’ și ‘Voroava lui Simeon Tesaloniceanul’; la București au fost editate următoarele tipărituri: ‘Lucrarea creștină socială în parohie’ – conferință, în 1930; ‘Școala exegetică biblică din Antiohia. Studiu omiletic’ în 1931; ‘Pedagogie creștină ortodoxă’ în 1935 (a fost recent reeditată și la Constanța, la îndemnul părintelui Arsenie Papacioc); ‘Spiritul catehezei patristice în școala românească. Prelegere de deschiderea cursului de Metodica învățământului religios la Facultatea de Teologie de la Universitatea din București’ în 1937; ‘Reorganizarea învățământului teologic’, Cernica, 1938; ‘Noblețea educației creștine după Sfântul Ioan Hrisostom’ în 1940; ‘Conștiința creștină după Catehezele Sf. Chiril Arhiepiscopul Ierusalimului. Studii de Catehetică’ în 1941; ‘Educatori creștini ai neamului românesc (predici)’ și ‘Cuvinte din Evanghelie pentru suflet românesc’ în 1944; ‘Omilia despre predică a Sfântului loan Hrisostom. Studiu omiletic, analitic și comparativ cu predica modernă și contemporană’ în 1946.
Pe lângă aceste volume tipărite, părintele a publicat numeroase articole și studii în revistele de specialitate: ‘Ortodoxia’, ‘Biserica Ortodoxă Română’, ‘Studii Teologice’, ‘Glasul Bisericii’, ‘Legea Românească’ – Oradea, cât și la diferite ziare. În aceste articole și studii a dezbătut teme legate de cateheza ortodoxă și catehumenatul Bisericii primare, despre personalitatea catehetului, probleme de pedagogie catehetică, învățătura și studiile Sfântului Ioan Gură de Aur, învățăturile Părinților Bisericii, despre Omilie și Omiletică, despre citirea și însemnătatea Sfintei Scripturi în viața creștinilor, cât și multe alte lucruri.
