22 decembrie 1889 – S-a născut în Bulbucata, azi Jud. Giurgiu, Nichifor Crainic (Ion Dobre)-profesor de teologie, poet, eseist, filosof, ziarist, om politic. Studii la „Seminarul Central” și la Facultatea de Teologie din București (1912-1916), specializare la Facultatea de Teologie catolică și la cea de Filosofie ale Universității din Viena (1920-1922). A lucrat în redacția unor ziare din București (începând din 1918); a condus el însuși ziarul „Calendarul” (1932-1933), săptămânalul „Sfarmă Piatră” (1935-1942) și revista lunară „Gândirea” (1926-1944), fiind principalul animator și teoretician al curentului „gândirist”-tradiționalist Paralel, a funcționat ca profesor de Literatură religioasă modernă la Facultatea de Teologie din Chișinău (1927-1932), transferat apoi la Facultatea de Teologie din București (din 1932); din 1941 devine profesor de Ascetică și Mistică la aceeași Facultate, până în 1944; suplinitor al catedrei de Apologetică și Dogmatică (1938-1944). Fiind angajat și în viața politică, a fost un timp deputat în Parlamentul României, apoi ministru al Propagandei Naționale (1940 și 1941). Participant la mai multe congrese internaționale ale scriitorilor, doctor „honoris causa” al Universității din Viena (1940), membru titular al Academiei Române (1940), demnitate pe care a pierdut-o în timpul regimului comunist. Din toamna anului 1944 a stat ascuns în diferite localități din Transilvania; în mai 1947 s-a predat autorităților, fiind închis la Văcărești (în București) și la Aiud, până în aprilie 1962, când a fost eliberat. A trecut la Domnul la 20/ 21 august 1972 la Mogoșoaia, lângă București.
Lucrări: Opera sa poetică și literară se bazează pe o viziune teologică asupra istoriei și artei românești, poezia este inspirată de viața câmpenească și dominată de nota religioasă. Revista „Gândirea” a lansat și încurajat mulți poeți și eseiști. În viața politică a lansat ideea etnocrației (Puncte cardinale în haos. Ortodoxie și etnocrație). Cursurile sale de Istoria literaturii religioase moderne, de Mistică, Dogmatică și Apologetică au circulat litografiate. Postum, au apărut: Sfințenia – împlinirea umanului – Curs de Teologie Mistică (1995), Dostoievschi și creștinismul rus (1998). Volume de versuri: Șesuri natale, Darurile pământului, Cântecele patriei. Țara de peste veac, Șoim peste prăpastie (ultima scrisă în închisoare); reeditate după 1989. Eseuri și alte lucrări: Icoanele vremii (1919); Puncte cardinale în haos (1936 și 1996); Ortodoxie și etnocrație (1938 și 1997), Nostalgia paradisului (1940 și 1994); Zile albe – zile negre. Memorii (1991), Pribeag în țara mea. Mărturii din închisoare (1997). Traduceri din Rabindranath Tagore, Rainer Maria Rilke și alții.
