22 aprilie 1797 – S-a născut într-un sat de pe Valea Vărbilăului, jud. Prahova, arhimandritul Iosafat Snagoveanul. Învață la Școala de preoție de la Episcopia Buzăului, hirotonit preot în 1829 pentru parohia Slănic. Rămas văduv, s-a călugărit sub numele Iosafat (în locul celui din botez, Ioan) și a continuat studiile la Colegiul național „Sf. Sava” din București. Preot la Mănăstirea „Sf. Sava” și biserica numită „Curtea veche”, profesor de Religie la Colegiul „Sf. Sava”, apoi egumen al Mănăstirii Snagov (1844-1848), de unde și-a primit și numele. S-a implicat în Revoluția din 1848, fiind ales membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor, fapt pentru care a trebuit să se refugieze în Transilvania, în Dobrogea și în cele din urmă la Paris. Acolo a organizat comunitatea românească, cu o capelă, la care a slujit până la sfârșitul vieții. Lucrări: A editat pentru prima oară învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (București, 1843) și a elaborat câteva manuale școlare: Istoria Vechiului Testament (1839); Istoria Noului Testament (1842); Prescurtare din Istoria Vechiului și Noului Testament (1842, ajunsă la 8 ediții), iar la Paris, un Catehism în limba franceză (1870). A trecut la Domnul la 3 noiembrie 1872 în Paris.
22 aprilie 1797 – S-a născut într-un sat de pe Valea Vărbilăului, jud. Prahova, arhimandritul Iosafat Snagoveanul
