„Împreună, construim solidaritate pentru amândoi – mamă și copil. Împreună, alegem viața”, transmit reprezentanții Episcopiei Maramureșului și Sătmarului într-o postare recentă pe pagina de Facebook a eparhiei.
Cu acest prilej este făcut public și programul Lunii pentru Viață 2026 în eparhie, care include peste 90 de activități pro-viață.
Reprezentanții Sectorului Teologic Educațional amintesc că luna martie este o „perioadă duhovnicească în care ne adunăm forțele, credința și dragostea pentru a spune, împreună, că viața fiecărui om este un dar neprețuit”.
Copii, tineri, profesori, preoți, voluntari și familii se reunesc la ateliere, cateheze, acțiuni filantropice, vizite la bolnavi, proiecte educaționale și evenimente culturale, toate puse sub semnul dorinței de a fi aproape de mamă și de copil, înainte și după naștere.
Toate protopopiatele și asociațiile de tineret din eparhie, instituții școlare, profesori, preoți și voluntari sunt implicați activ pentru a promova darul sacru al vieții, sprijinirea mamelor și copiilor, cultivarea responsabilității și a solidarității în comunitate.
Marșul pentru Viață 2026 la Baia Mare
Momentul culminant al Lunii pentru Viață 2026 în eparhie va fi Marșul pentru Viață 2026 de la Baia Mare, desfășurat sâmbătă, 28 martie, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din oraș, începând de la ora 12:00.
Tema Marșului pentru Viață 2026 în România și Republica Moldova este „Solidaritate pentru amândoi”.
Evenimentul va fi precedat de conferința „Viaţa – dar și provocare. Teme de etică și bioetică relevante pentru educarea tinerilor”, susținută de Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Ediția din acest an evidențiază necesitatea sprijinului real pentru mamă și copil, înainte și după naștere, ca responsabilitate comună a societății, amintesc organizatorii.
Foto credit: Facebook / Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului






