Un rezumat al activităților din Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost prezentat joi la întrunirea Consiliului Eparhial, prezidată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos. Numărul total al beneficiarilor activităților social-filantropice de anul trecut a fost de 101.107 persoane.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian a amintit semnificația anului 2025 pentru Patriarhia Română și principalele evenimente planificate de Biserica nosatră în noul an și a prezentat volumul 25 al seriei „Biserică. Misiune. Slujire“, care include principale activități bisericești din eparhie în 2025.
Responsabilii sectoarelor din Administrația Eparhială au prezentat sinteza activității pastoral-misionare, cultural-educaționale și social-filantropice din anul 2025 pe baza dărilor de seamă întocmite de protoierii.
Bilanțul activităților caritabile
A fost oferit sprijin umanitar (inclusiv prin parteneriate cu autoritățile locale din județele Galați și Brăila) de către Centrul Eparhial, subunitățile bisericești și cele 50 de așezăminte social-filantropice din eparhie.
Sprijinul a fost concentrat în principalele direcții în care s-au observat nevoi, astfel:
- Pentru copii și vârstnici: „Vacanța din pridvorul bisericii“ – tabere și activități de vară pentru peste 3.000 de copii; programul „Hristos în școală”, prin care 3.500 de copii din familii numeroase au primit ghiozdane cu rechizite școlare; programul „Ne înnoim de Sf. Paști“, prin care 2.000 de copii și peste 4.300 de vârstnici au primit sprijin spiritual și material.
- Pentru victimele inundațiilor: lemne de foc iarna și alimente de Paști, sprijin spiritual și material constant prin parohiile și mănăstirile din zonă.
În acest cadru de bilanț, doi clerici membri ai Consiliului Eparhial, pr. prof. dr. Lucian Petroaia și pr. Daniel Zlate, au primit din partea Părintelui Arhiepiscop Casian distincția eparhială „Crucea Sfântului Apostol Andrei”, clasa a II-a.
Câteva din proiectele pentru 2026
Între activitățile planificate pentru anul 2026, Arhiepiscopia Dunării de Jos își propune:
- continuarea dezvoltării Centrului educațional și filantropic de la Mănăstirea „Sf. Mc. Trifon” – Șendreni, județul Galați, cu îmbunătățirea și intensificarea activităților cu profil agricol;
- creșterea solidarității cu preoții și parohiile care întâmpină dificultăți privind salarizarea;
- sprijinirea lucrărilor de amenajare și a activităților pentru tineri la centrele sociale și comunitare de la protoierii;
- continuarea sprijinului pentru familiile cu mulți copii și pentru vârstnici.
Întâlnirea Consiliului Eparhial s-a încheiat cu o vizită la Gospodăria Anexă a Centrului Eparhial din cadrul Mănăstirii „Sf. Trifon” – Șendreni, unde a fost amenajat un muzeu al civilizației rurale, iar lucrările continuă pentru organizarea unui centru educațional și filantropic.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos






