2022 cu Patriarhul Daniel: Vizite, evenimente, mesaje memorabile

Patriarhul României nu a efectuat multe vizite în anul 2022 însă preocuparea Preafericirii Sale față de toate evenimentele marcante și problemele din societate s-a făcut simțită mai ales prin acțiunile concrete pe care le-a inițiat sau coordonat, prin mesajele memorabile și prin rugăciuni.

Vizita la Alba Iulia

Patriarhul României a omagiat împlinirea unui secol de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria prin participarea la evenimentele organizate cu această ocazie la Alba Iulia, în data de 15 octombrie.

Preafericirea Sa a mărturisit că manifestările au fost „un prilej de a rememora rolul crucial al acestui oraș-simbol la naşterea, cultivarea şi transmiterea conştiinţei unităţii şi identităţii naţionale a poporului român”.

© Arhiepiscopia Alba Iuliei

Restul vizitelor efectuate în 2022 au avut loc în Eparhia Bucureștilor și au fost prilejuite în mare parte de sfințiri de biserici. Un moment semnificativ a fost sfințirea Bisericii Domnița Bălașa, lăcaș de cult ctitorit de doamnele din familia Brâncoveanu, care a trecut printr-un amplu proiect de restaurare în ultimii patru ani.

Evenimente

Un eveniment semnificativ a fost aniversarea a 15 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La momentul aniversar organizat, Patriarhul a spus că „Întotdeauna ne uităm în trecut doar pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat, dar când ne uităm în prezent şi în viitor la nevoile şi lucrările Bisericii vedem cât mai este de făcut”. Preafericirea Sa a menționat printre preocupările viitoare comunitățile din diaspora și natalitatea scăzută.

Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou la Catedrala Patriarhală aduce în fiecare an bucurii credincioșilor. În 2022, An comemorativ al sfinților isihaști, au fost aduse la București moaștele Sfântului Grigorie Palama. La liturghia prezidată de Patriarhul României au slujit 39 de ierarhi. S-a reluat și procesiunea tradițională „Calea Sfinților” în cadrul căreia s-a constatat o prezență mai mare față de ediția anterioară, din 2019.

© Basilica.ro / Mircea Florescu

Anul trecut a apărut în Germania, la prestigioasa editură Brill, un volum teologic în format festschrift (colecție omagială de scrieri) realizat în onoarea Patriarhului României. Lucrarea este intitulată „Holding fast to the Mystery of Faith. Festschrift for Patriarch Daniel of the Romanian Orthodox Church” („Păstrând cu fermitate Taina Credinței. Omagiu pentru Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române”).

Întâlniri

În 2022, Patriarhul Daniel a avut întâlniri oficiale cu ambasadorii Israelului, Croației, Georgiei și Italiei, cu membrii Familiei Regale a României și cu alte personalități.

Un moment semnificativ a fost vizita la Reședința Patriarhală a Arhimandritului Efrem Vatopedinul care a discutat cu Patriarhul României despre posibilitățile viitoare de conlucrare între Mănăstirea Vatoped şi Biserica Ortodoxă Română.

© Basilica.ro / Mircea Florescu

La acestea se adaugă întrevederea cu președinții ASCOR reuniți la București în consfătuire națională. Merită de asemenea amintite întâlnirile de suflet cu mai multe grupuri de tineri și copii care l-au colindat pe Patriarhul României în apropierea Crăciunului.

Mesaje memorabile

Patriarhul României a fost printre primele personalități care au reacționat public după izbucnirea războiului din Ucraina. Preafericirea Sa a făcut, în data de 24 februarie, un apel la încetarea conflictului și a îndemnat la rugăciune și solidaritate cu persoanele afectate. Ulterior, întreaga Biserică Ortodoxă Română s-a mobilizat în ajutorarea refugiaților ucraineni. S-a oferit sprijin material în valoare de peste 7 milioane de euro, cazare și alte tipuri de ajutor.

Patriarhul României a transmis mesaje de condoleanțe la moartea Reginei Elisabeta și a Papei emerit Benedict al XVI-lea, l-a felicitat pe noul Arhiepiscop al Ciprului.

Dintre cuvintele adresate, unul dintre cele mai memorabile a fost adresat tinerilor voluntari din Arhiepiscopia Bucureștilor, „Tineri în acțiune”.

„Iată, dragi tineri, că iubirea față de aproapele nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ, ea trebuie materializată în ajutorarea asumată și responsabilă a celui aflat în nevoie. Aşadar, devenim membri activi și responsabili ai Bisericii, prin iubire milostivă față de aproapele. De aceea, și denumirea Grupului de voluntari ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, Tineri în acțiune!, arată că prezența voastră – și a tinerilor, în general – în Biserică, nu trebuie să fie doar una meditativă, ci și activă, plină de dinamism, care arată atât vigoarea tinereții, cât și conștiința unei apartenențe vii, active, la comunitatea eclesială”, le-a spus tinerilor Patriarhul Daniel.

Vezi textul integral.

© Basilica.ro / Raluca Ene

Dintre predicile Patriarhului Daniel, una dintre cele mai apreciate în mediul online anul trecut a fost cea rostită la „Învierea a doua”. În cuvânt, Preafericirea Sa explica de ce Hristos nu s-a mai întâlnit după Înviere cu nimeni din cei care L-au urât sau L-au lovit. Vezi articolul.

Foto reprezentativă: ©Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente