2 iulie 1504 – A trecut la cele veșnice în Suceava, înmormântat la Putna, domnul Moldovei, Sfântul Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan II (1444-1451) și al soției sale, Măria Oltea, și nepotul lui Alexandru cel Bun. Apărător al hotarelor și al independenței țării sale în fața expansiunii otomane, în luptele pe care le-a avut la Podul Înalt, lângă Vaslui (10 ianuarie 1475), la Valea Albă sau Războieni (26 iulie 1476), la Cătlăbuga și Șcheia (1484); lupte cu tătarii la Lipnic (1470), cu ungurii la Baia (1467), cu polonii în Codrii Cosminului (1497) etc.
A ctitorit aproape 50 de locașuri sfinte în Moldova, dar și în afara hotarelor țării. Cea mai importantă ctitorie a sa a fost Mănăstirea Putna, zidită între anii 1466 și 1470 (sfințită la 3 septembrie 1470 de Mitropolitul Teoctist I, înconjurat de un mare sobor de preoți și diaconi), care va deveni un important centru cultural-artistic, alături de Mănăstirea Neamț. Alte ctitorii: Mănăstirile Voroneț (1488), Sfântul Ilie (azi în Suceava, 1488), o biserică nouă la Mănăstirea Tazlău (1496-1497), Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din Mănăstirea Neamț (1497), un paraclis la Mănăstirea Bistrița (1497), o Biserică nouă la Mănăstirea Dobrovăț lângă Iași (1503), o biserică nouă la Mănăstirea Căpriana, dincolo de Prut (1503); Biserici de mir: „Sf. Procopie” din Bădeuți (distrusă în 1916), „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți (1487), „Sf. Ioan Botezătorul” din Vaslui (1490), „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași (1491-1492), refăcută la sfârșitul secolului al XIX-lea), „Sf. Gheorghe” din Hârlău (1492), „Adormirea Maicii Domnului” din Borzești (lângă Onești, 1493-1494), „Sf. Nicolae” din Dorohoi (1495), „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși (1495, refăcută ui secolul al XVIII-lea, azi Catedrală episcopală), „Sf. Arhanghel Mihail” din Războieni (1496), „Sf. Nicolae” din Popăuți-Botoșani (1496, azi refăcută), „Sf. Ioan Botezătorul” din Piatra Neamț (1498-1499), „Înălțarea Sfintei Cruci” din Volovăț, jud. Suceava (1500-1502), „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” din Reuseni, jud. Suceava (1503-1504). „Sf. Dumitru” din Suceava (după 1497, înlocuită cu alta de Petru Rareș). Tradiția populară îi mai atribuie și alte biserici, la Baia, jud. Suceava, Scânteia, Cotnari și Ștefănești (toate în jud. Iași), Schela, lângă Roman, Florești lângă Vaslui, un paraclis în Cetatea Neamț, biserici în Cetatea Chilia, în Cetatea Albă, un paraclis în Cetatea Hotin, toate dincolo de Prut. În Țara Românească a ctitorit o biserică cu hramul „Cuvioasa Parascheva” la Râmnicu Sărat (refăcută de Constantin Brâncoveanu), care va dăinui până la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în Ardeal tradiția populară îi atribuie Bisericile din Vad și Feleac. Danii de moșii sau obiecte de cult a făcut și mănăstirilor moldovene mai vechi: Moldovița, Probota, Humor, Horodnic, Ițcani etc. Ajutoare financiare a oferit și unor mănăstiri din Muntele Athos, din care s-au ridicat noi locașuri de închinare: Zografu (o bolniță și un turn pentru corăbii), Grigoriu (refăcută „din temelie”), Vatoped, „Sf. Pavel”, Constamonit și altele.
Ștefan cel Mare – împreună cu Mitropoliții Teoctist I (1453-1478) și Gheorghe (1478-1508) și Episcopii de la Roman și Rădăuți – a îndrumat și activitățile culturale-artistice care se desfășurau în Mănăstirile țării, mai ales la Neamț și Putna. Se păstrează numeroase manuscrise liturgice sau cu scrieri patristice și postpatristice – în limba slavonă de redacție medio-bulgară – care s-au copiat în vremea sa. în arta bisericească a luat naștere un stil arhitectonic nou, cunoscut sub numele de „stilul moldovenesc”. Pentru toate aceste realizări pe plan spiritual și cultural, cronicarul Grigore Ureche nota în Letopisețul său că evlavia populară îl considera pe Ștefan cel Mare, curând după moarte, ca un „sfânt”. În 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a luat hotărârea oficială de canonizare a domnitorului, cu prăznuire în ziua mutării sale la Domnul, 2 iulie.
